
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea a finalizat o serie de achiziții majore destinate stingerii incendiilor în medii dificile și zone mlăștinoase, unde autospecialele convenționale nu pot ajunge. În dotarea pompierilor au intrat trei vehicule utilitare UTV 4×4 complet echipate și o cisternă de mare capacitate de 10.000 de litri. Echipamentele au fost achiziționate prin proiectul european transfrontalier FIPRO RO-UA, realizat în parteneriat cu salvatorii din regiunea Odesa, Ucraina.
Noile UTV-uri au o valoare de achiziție de 216.590 lei cu TVA fiecare, fiind dotate cu transmisie automată, motopompă și un rezervor de 200 de litri. Aceste vehicule de teren pot transporta rapid până la șase pompieri și echipamentele necesare direct în focarele izolate. De cealaltă parte, cisterna de 10.000 de litri, în valoare de 301.290 lei cu TVA, este deja operațională și dispune de două motopompe puternice. Una dintre ele permite alimentarea cu apă direct din râuri sau lacuri, iar cea de refulare are un debit de 2.500 de litri pe minut, asigurând alimentarea simultană a două dispozitive de stingere.
Noua tehnică a fost deja prezentată oficial unei delegații din Ucraina, în contextul pregătirilor pentru un exercițiu comun de amploare programat în luna octombrie 2026. Întregul proiect FIPRO RO-UA are o valoare de 390.897,82 euro, din care 90% reprezintă finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană. Programul, care se va derula până la 23 noiembrie 2026, are ca scop creșterea capacității de reacție la incendii de vegetație, de pădure sau inundații de-a lungul Dunării, în contextul riscurilor generate de schimbările climatice.
„Delta Dunării și ariile greu accesibile impun soluții diferite față de intervențiile urbane clasice, iar combinația dintre mobilitatea UTV-urilor și capacitatea de transport și refulare a apei oferită de cisternă crește semnificativ flexibilitatea operațională a pompierilor”, se arată în comunicatul oficial al ISU Tulcea.