
O echipă de cercetători de la The University of Texas MD Anderson Cancer Center a identificat un mecanism al sistemului imunitar care ar putea juca un rol esenţial în refacerea nervilor şi în reducerea durerii cronice apărute după leziuni nervoase.
Studiul, coordonat de Peter Grace, arată că neuropatia periferică afectează funcţionarea macrofagelor – celule imune responsabile de eliminarea celulelor moarte sau deteriorate. Acest proces, cunoscut sub numele de eferocitoză, este vital pentru vindecarea ţesuturilor. Atunci când este perturbat, inflamaţia persistă, iar durerea devine cronică, notează news-medical.
Cercetătorii au constatat că leziunile nervoase determină eliberarea unor proteine care blochează receptorii de care macrofagele au nevoie pentru a curăţa eficient zona afectată. Prin restabilirea funcţiei acestor receptori, experimentele de laborator au arătat o reducere semnificativă a durerii neuropatice şi o îmbunătăţire a procesului de regenerare nervoasă.
Deşi rezultatele se află încă în fază preclinică, descoperirea deschide perspective importante pentru dezvoltarea unor terapii noi, capabile să limiteze inflamaţia de lungă durată şi să sprijine o recuperare mai eficientă a pacienţilor cu leziuni ale nervilor. (sursa stiripesurse.ro)
