
Județul Galaţi, în calitate de Beneficiar, anunță implementarea proiectului „Centru Integrat de îngrijiri paliative în Județul Galați” – cod SMIS 340949, finanțat prin Programul Sănătate, Prioritatea 2: Servicii de reabilitare, paliaţie şi spitalizări pentru boli cronice adaptate fenomenului demografic de îmbătrânire a populației, impactului dizabilității și profilului de morbiditate, Apelul de proiecte nr. PS/585/PS_P2/OP4/RSO4.5/PS_P2_RSO4.5_A4, „Investiții în infrastructura unităților sanitare care furnizează servicii de paliație”.
Contractul de finanţare a fost semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Sănătate, iar perioada de implementare a proiectului este de 26 de luni, începând cu data de 27.10.2025 până la data de 26.12.2027.
Valoarea totală a proiectului finanțat prin Programul Sănătate este de 29.085.358,76 lei cu TVA, din care valoarea asistenței financiare nerambursabile asigurată de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 12.268.325,28 lei cu TVA.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea accesului populației din județul Galați la servicii medicale de îngrijiri paliative de calitate, prin dezvoltarea unei infrastructuri sanitare publice moderne, integrate și durabile, care să răspundă nevoilor pacienților cu boli cronice progresive sau afecțiuni în stadii terminale abordând nu doar aspectele fizice ale bolii dar și nevoile emoționale, psihologice și spirituale ale acestora.
Scopul proiectului este înfiintarea și organizarea în județul Galați a unui centru integrat de îngrijiri paliative, care să asigure pacienților servicii de îngrijiri paliative specializate, contribuind la îmbunătățirea semnificativă a calității vieții pacienților care se confruntă cu boli grave, prin asigurarea unui confort fizic și psihic adecvat.
Rezultatele proiectului presupun construcția unui corp nou în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Galați, ce va cuprinde: 15 saloane cu o capacitate de 50 de paturi, sală de tratament, sală socializare, cameră consultații, cameră de gardă, cabinet medical, cabinet consiliere psihologică, sală kinetoterapie, etc, dotate cu echipamente medicale și specifice furnizării de servicii de paliaţie de nivel 2.
Pentru informaţii suplimentare, persoana de contact este doamna Iuliana Dumitriu, manager proiect, telefon: 0236/302.572, e-mail: directia.programe@cjgalati.ro.