Dosar penal pentru explozia dronei militare în centrul municipiului Galaţi

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie informează că procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-au sesizat din oficiu în cursul nopţii de 28-29 mai 2026 cu privire la explozia unei drone cu încărcătură militară, de provenienţă rusească, în centrul municipiului Galaţi.

În dosarul penal deschis în urma deflagraţiei procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 117 alin. 2 din Codul aerian (Legea nr. 21/2020), a infracţiunii de distrugere, precum şi a tentativei la omor calificat.

„Din cercetările efectuate până în prezent la faţa locului a rezultat că drona militară s-a prăbuşit pe un bloc de locuinţe şi a explodat în jurul orei 1,50, având drept consecinţă distrugerea unui apartament de la etajul 10 al imobilului şi cauzarea de leziuni traumatice celor două persoane aflate în apartament”, se arată în comunicatul de presă remis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...