Explozia de la punctul termic din Micro 16, urmată de controale şi anchete. Ce spune societatea Calorgal

Un cititor al Monitorului de Galaţi a solicitat clarificări privind verificările efectuate de instituţiile statului la punctul termic al Calorgal de pe strada Brânduşei, din cartierul Micro 16, unde s-a produs o explozie pe 2 august 2026. Acesta reclamă lipsa de transparenţă în comunicarea rezultatelor controalelor şi spune că nu a primit informaţii complete în urma sesizărilor adresate autorităţilor.

Potrivit documentelor transmise redacţiei, cititorul a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, solicitând verificări privind respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă, inclusiv în ceea ce priveşte utilizarea buteliilor cu gaze tehnice şi a echipamentelor de sudură. ITM a fost sesizată şi de societatea Calorgal, în prezent fiind în curs o anchetă.

Cititorul a sesizat şi Inspecţia Muncii, precum şi ISCIR, solicitând verificarea instalaţiilor şi recipientelor sub presiune. În cazul ISCIR, deşi fusese solicitată efectuarea verificărilor tehnice în termen de 20 de zile, petentul susţine că nu a primit rezultatele nici la mijlocul lunii septembrie. Acesta consideră că modul în care au fost gestionate sesizările ridică întrebări care merită clarificate.

Ce spune Calorgal

La solicitarea Monitorului de Galaţi, societatea Calorgal SA a transmis că s-a autosesizat şi a raportat incidentul către ITM în primele 24 de ore. A fost constituit un dosar de cercetare a evenimentului, produs în afara orelor de lucru, însă ancheta nu este încă finalizată. Totodată, Calorgal a precizat că a demarat o cercetare disciplinară, care va fi soluţionată după încheierea cercetărilor instituţiilor abilitate.

„Referitor la incidentul petrecut în data de 02.08.2026, vă transmitem următoarele: Societatea s-a autosesizat şi a raportat Inspectoratului Teritorial de Muncă în primele 24 de ore incidentul, în cauză fiind constituit un dosar de cercetare a evenimentului produs în afara orelor de lucru. La acest moment ancheta nu este încă finalizată. Totodată, la nivelul societăţii a fost demarată o cercetare disciplinară, care va fi soluţionată ulterior finalizării cercetărilor instituţiilor abilitate.
Considerăm acest incident ca fiind unul regretabil şi cu totul neintenţionat. Precizăm că evenimentul nu a produs vătămări corporale grave sau consecinţe tragice şi vă asigurăm că societatea depune eforturi constante şi susţinute pentru a asigura conformitatea deplină cu toate normele legale, tehnice şi de siguranţă aplicabile în materie”, au transmis reprezentanţii Calorgal.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp