
Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci prezintă în luna iunie un valoros depozit de bronzuri descoperit în pădurea Buciumeni, alcătuit din nouă topoare de tip celt şi o daltă din bronz, piese datate la sfârşitul epocii bronzului.
Descoperirea a fost făcută în aprilie 2023, în timpul unei activităţi de teledetecţie, când la o adâncime de aproximativ 40 de centimetri au fost identificate trei topoare de tip celt şi o daltă. După anunţarea autorităţilor şi respectarea legislaţiei privind protejarea patrimoniului cultural, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi a recomandat efectuarea unei cercetări arheologice preventive, având în vedere că astfel de depozite pot conţine numeroase piese.
În urma cercetărilor arheologice au mai fost descoperite şase topoare de bronz, depuse într-o groapă săpată în pământul galben. Cele nouă topoare aparţin tipului Dičevo-Oinac, opt dintre ele fiind întregi, iar unul fragmentar. Unele exemplare păstrează elemente decorative şi prezintă urme ale unor defecte de turnare, precum alveole de mici dimensiuni sau urechiuşe de prindere rupte.
Specialiştii arată că topoarele au fost realizate prin turnare în tipare bivalve închise, iar gaura de înmănuşare era dispusă vertical, ceea ce permitea fixarea pe un mâner confecţionat dintr-o creangă cu ramificaţie. Pentru o prindere mai sigură, piesele erau legate de mâner cu ajutorul unei sfori trecute printr-o urechiuşă aflată la buză.
Dalta descoperită alături de topoare a fost, de asemenea, turnată în tipar bivalv şi este decorată pe ambele feţe cu motive liniare care urmăresc conturul piesei.
Potrivit muzeografului dr. Paul Ciobotaru, acest tip de celt este întâlnit frecvent în depozitele de la sfârşitul epocii bronzului, fiind răspândit în special în zona Dunării de Jos, dar şi în Moldova, nordul Mării Negre şi până în regiunea Donului. Producţia lor este asociată culturilor Noua-Sabatinovka-Coslogeni şi Zimnicea-Plovdiv.
Arheologii consideră că astfel de depozite au fost îngropate intenţionat, putând reprezenta ofrande, prăzi de război sau comori ascunse în perioade de conflict. Totodată, topoarele puteau fi utilizate atât ca unelte, cât şi ca arme.
