Alte două incidente aviatice s-au petrecut duminică, la doar câteva ore după accidentul aviatic teribil din Coreea de Sud. Primul dintre acestea a avut loc în Canada. Este vorba despre un
Alte două incidente aviatice s-au petrecut duminică, la doar câteva ore după accidentul aviatic teribil din Coreea de Sud. Primul dintre acestea a avut loc în Canada. Este vorba despre un
Partidele aflate la guvernare au stabilit, sâmbătă, 29 decembrie 2024, calendarul alegerilor prezidenţiale din anul 2025. Astfel, primul tur al alegerilor va avea loc în data de 23 martie, urmând
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale, a declarat sâmbătă preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la Palatul
Un avion care transporta 181 de persoane s-a prăbuşit pe aeroportul Muan din sud-vestul Coreei de Sud, a anunţat duminică, 29 decembrie 2024, agenţia de presă sud-coreeană Yonhap, citată de
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, în primele nouă luni din 2024, iar transportul de containere a însumat 719.000
Altex a cumpărat cele 31 de magazine Brico Depot de la grupul britanic Grupul Kingfisher. Valoarea tranzacţiei s-a ridicat la 70 milioane de euro.Grupul Kingfisher plc, companie internaţională de bricolaj,
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat noile tarife de referinţă pentru poliţele RCA, valabile în următoarele şase luni. Conform noii metodologii ale ASF, tarifele RCA nu mai sunt calculate
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi, 26 decembrie 2024, noi avertizări de tip Cod Galben şi Portocaliu de vânt şi viscol valabile în Dobrogea, estul Munteniei, sudul Moldovei şi
Zeci de camioane încărcate la maximum au mărşăluit dus-întors, astăzi, pe podul hobanat de pe Drumul de Centură pentru că au început testele de rezistenţă (foto).”După ani de aşteptare şi
Utilizatorii din Spania ai aplicaţiei TikTok beneficiază, începând de marţi, 10 decembrie 2024, şi de o funcţie de shopping, acesta fiind primul pas în extinderea afacerilor TikTok în Europa, transmite