Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila – Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii au făcut echipă cu specialişti ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila, în cadrul
Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila – Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii au făcut echipă cu specialişti ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila, în cadrul
La data de 29 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţişti din cadrul Unităţii Teritoriale de Persoane Căutate sau Urmărite din cadrul Inspectoratului de Poliţie
Incident auto la intersecţia străzilor Traian cu Rizer. Pompierii au extras o victimă de sex feminin, pasagera din Loganul lovit de autobuz, aceasta fiind preluată de ambulanţa SAJ. Echipajul de
O femeie din comuna Frecăţei, judeţul Tulcea a solicitat astăzi, 29 octombrie, sprijinul jandarmilor apelând numărul de urgenţă 112, după ce a relatat faptul că un şarpe se află în
În urma probatoriului administrat în cauza penală în care sunt efectuate cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de distrugere, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul
Azi-noaptea la ora 23.13, ISU Galați a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un accident rutier care a avut loc în localitatea Independența, pe DN25. “La locul evenimentului s-au deplasat
Accidentul care a avut loc seara trecută pe unul dintre principalele bulevarde din Galaţi, în urma căruia un motociclist a murit, a fost preluată de Parchetul Militar Iaşi. Asta deoarece
La data de 24 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore un tânăr de 20 de ani, din comuna
Principalele misiuni desfăşurate de către poliţiştii rutieri brăileni în weekendul ce tocmai a trecut au fost menţinerea ordinii şi liniştii publice, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii de orice fel, creşterea gradului
În data de 27 octombrie 2024, în jurul orei 17:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au intervenit la un accident rutier produs pe bulevardul George Coșbuc, din municipiul Galați.Din






