În cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva a unei femei în vârstă de 31 de ani, domiciliată în localitatea Aldeşti, com. Bereşti-Meria,
În cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva a unei femei în vârstă de 31 de ani, domiciliată în localitatea Aldeşti, com. Bereşti-Meria,
Continuă protestul la DSP Galaţi. Angajaţii care au întrerupt iar lucrul scandează “Fără discriminare!”. Scandările au legătură cu faptul că angajaţilor CJAS li s-au mărit salariile, iar celor de la
UPDATE: “În data de 19 decembrie 2023, în jurul orei 10:00, poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Brăilei din municipiul
În baza Planului de acţiune PIROTEHNIC 2023/2024, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi ai Serviciului de Investigare a Infracţiunilor Economice, au desfăşurat în data de 17
Protest al grefierilor, astăzi, pe treptele Palatului de Justiţie din Brăila. Magistraţii şi avocaţii sunt solidari cu cererile grefierilor. Magistraţii au decis ca să soluţioneze doar dosarele urgente. Grefierii de
Angajaţi ai Direcţiei de Sănătate Publică din Galaţi au întrerupt începând de astăzi lucrul cu publicul şi continuă protestele. După exact o lună de la începerea protestelor, ei nu au
Un autoturism Opel s-a răsturnat, în această seară, în jurul orei 17.00, după ce a lovit o căruţă nesemnalizată. Accidentul s-a petrecut pe DN25 şi s-a soldat cu 8 victime.Conducatorul
Incendiu de apartament în Galați, str. Armata Poporului. S-au deplasat trei autospeciale de stingere de la Detașamentul de Pompieri Galați și un echipaj SAJ.Din primele informații, apelantul a spus că
Sâmbătă seara, la ora 20.30, echipajele specializate de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Galați au fost solicitate în comuna Scânteiești pentru a lichida un incendiu izbucnit la o anexă
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a fost anunţat, în aceastră dimineaţă, despre un incendiu de locuinţă, in localitatea Matca. S-au deplasat trei autospeciale de stingere si un echipaj SMURD






