Partidele din opoziţie – PSD, PNL şi PC – au constituit, în 2011, o structură politică înregistrată la tribunal sub numele USL şi au întreprins o serie de acţiuni politice,
Partidele din opoziţie – PSD, PNL şi PC – au constituit, în 2011, o structură politică înregistrată la tribunal sub numele USL şi au întreprins o serie de acţiuni politice,
Un studiu canadian contestă eficienţa vaccinurilor împotriva cancerului de col uterin şi subliniază riscul unor efecte secundare grave, scrie, marţi, cotidianul Le Soir. Doi cercetători canadieni de la universitatea British
Statele cu cele mai mari economii ale lumii au datorii de 7.600 de miliarde de dolari, care ajung la maturitate în acest an, multe dintre ele confruntându-se deja cu o
Persoanele care nu plătesc contribuţia la sănătate primesc servicii medicale doar în cazul urgenţelor medico-chirurgicale, al bolilor infecţioase şi al celor din Programul naţional de imunizări, în cadrul unui pachet
Numărul persoanelor care suferă de una sau mai multe complicaţii ale obezităţii, inclusiv diabet zaharat sau boli de inimă, este într-o continuă creştere. Din acest motiv, cercetătorii au decis să
“S-au schimbat multe lucruri de la 1 ianuarie 2007: românii şi bulgarii pot călători liber în UE”, a declarat pentru AFP ministrul român pentru Afaceri Europene, Leonard Orban. Deşi restricţiile
Barack Obama, care şi-a început anul 2011 pe o plajă din Miami, a fost criticat pentru numeroasele sale vacanţe la care nu a renunţat în pofida crizei economice, dar şi
Mici bucăţi de tuf vulcanic au căzut în ultimele zile de o parte şi de cealaltă a Colosseumului, punând în alertă conducerea sitului din Roma, care a reamintit că lucrările
Atunci când vine vorba de administrarea unor medicamente, trebuie să ţinem seama de faptul că anumite condiţii pot influenţa eficienţa lor, ducând chiar la unele efecte grave. La recomandarea medicului
Misiunea Kepler, lansată de NASA, a identificat primele planete de mărimea Terrei situate în afara sistemului nostru solar, care orbitează în jurul unei stele asemănătoare Soarelui, această descoperire reprezentând o






