Unul dintre cei mai vestiţi paleontologi ai lumii, un american numit Othniel Charles Marsh, descoperitor a zeci de specii fosile, a observat, la un moment dat, la scheletele unor dinozauri,
Unul dintre cei mai vestiţi paleontologi ai lumii, un american numit Othniel Charles Marsh, descoperitor a zeci de specii fosile, a observat, la un moment dat, la scheletele unor dinozauri,
FMI estimează pentru România, în 2014, o creştere reală a PIB constantă, menţinându-se la nivelul estimat pentru finele acestui an, de 2,2%, dar se aşteaptă ca evoluţia să fie influenţată
Oamenii au fost mereu curioşi să afle care este câştigătoarea titlului de cea mai bună armă la secţiunea sa. Fie că vorbim de cel mai bun pistol, cea mai bună
Cererea de carne de vacă este foarte mare în Uniunea Europeană, motiv pentru care creşterea vacilor pentru carne este o afacere foarte bună, a declarat sâmbătă ministrul Agriculturii, Daniel Constantin,
Oare am putea transforma planeta Marte cea rece şi neprimitoare într-un al doilea Pământ? În momentul de faţă, putem doar să vorbim despre acest lucru şi să visăm la el.
Aproximativ 20 de ţări europene cooperează în materie de spionaj cu Agenţia americană pentru Securitatea Naţională, conform unui document citat de publicaţia spaniolă El Mundo. Potrivit documentului citat de El
Cu excepţia Marelui Zid Chinezesc, Linia Maginot a fost cel mai mare sistem permanent de fortificaţii construit de om, şi probabil ultimul de acest fel. În ciuda unicităţii şi valorii
Marile grupuri industriale din Europa trebuie să reziste dificultăţilor cauzate de monedele slabe ale statelor emergente şi de euro puternic, după ce în ultimii ani au fost nevoite să facă
Fluieratul ceainicelor, un “mister” care i-a preocupat pe oamenii de ştiinţă mai mult de 100 de ani, a fost în sfârşit explicat de doi cercetători de la Universitatea Cambridge din
Cea mai comună boală din lume – aşa este considerată „răceala”, cum o numim cel mai adesea, sau guturaiul. Toată lumea a avut aşa ceva – de câte ori, nici






