Rapperul american Wiz Khalifa, care a fost ridicat de poliţie sâmbătă seară, după ce a fumat o ţigară cu canabis pe scena festivalului Beach, please! de la Costineşti, a transmis
Rapperul american Wiz Khalifa, care a fost ridicat de poliţie sâmbătă seară, după ce a fumat o ţigară cu canabis pe scena festivalului Beach, please! de la Costineşti, a transmis
Google este în discuţii pentru a cumpăra o companie de securitate cibernetică şi cloud, pentru 23 de miliarde de dolari, scriu publicaţiile Bloomberg şi New York Times. Dacă se va
CMF Phone 1 s-a vândut în 100.000 de exemplare în doar trei ore de la lansare, susţin britanicii de la Nothing. Dacă sunt adevărate, cifrele demonstrează că telefonul a fost
Autorităţile Europene par intrate într-o cursă pentru amendarea giganţilor tehnologici suspectaţi de încălcarea legilor introduse pentru protejarea datelor personale şi a dreptului la intimitate, X, fosta reţea Twitter, riscând amenzi
Chiar dacă rivalul ChatGPT a ajuns subiect de scandal după ce a scăpat pe internet date confidenţiale divulgate de angajaţii Samsung, Google pare că nu a învăţat nimic, lăsând AI-ul
Oricine a apelat până acum la comenzi vocale ştie că trebuie mai întâi să rosteşti un cuvânt declanşator (ex. Hey Siri). Nu şi cu Galaxy Buds 3 Pro, noile căşti
Google pregăteşte un eveniment de lansare pe 13 august, iar seria de telefoane Pixel 9 ar putea fi în centrul atenţiei.Potrivit zvonurilor, aceasta va fi cea mai mare lansare Pixel
Ţinând „cu dinţii” de monopolul avut cu serviciul de plăţi Apple Pay, creatorul iPhone a blocat pur şi simplu accesul la conectivitatea NFC pentru toţi dezvoltatorii de aplicaţii, asigurând astfel
OpenAI, lider în cursa dezvoltării inteligenţei artificiale (IA), a creat o ierarhie pe cinci nivele pentru a urmări progresul spre construirea unui software capabil de a depăşi performanţele umane, scrie
Deşi este una dintre companiile care se mândreşte cu securitatea produselor pe care le dezvoltă, Apple ar putea integra camere video în căştile AirPods, folosite pentru a filma împrejurimile utilizatorului.Vision