Abandonul puilor este cauzat de persoanele care locuiesc în medii rurale ori urbane, preponderent la casă cu curte care, în loc să-şi sterilizeze animalele, preferă să le lase să-şi urmeze
Abandonul puilor este cauzat de persoanele care locuiesc în medii rurale ori urbane, preponderent la casă cu curte care, în loc să-şi sterilizeze animalele, preferă să le lase să-şi urmeze
Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Locală l-au sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 1.000 lei, pe numitul M.I., din Galaţi. Persoana în cauză a fost depistată în
Potrivit posturi.gov.ro, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Galaţi organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale, de execuţie,vacante de: asistent medical S, specialitatea asistenţă medicală generală; asistent
Căutat de poliţişti, dar dat “în urmărire” şi pe reţelele de socializare. Este vorba despre un tânăr, probabil novice în ale hoţiei, care a fost suprins de camerele de supraveghere
Potrivit Distrigaz Sud Reţele, pe strada Lunca Siretului din Galaţi, astăzi, miercuri, 16 februarie 2022, gazul va fi oprit timp de 8 ore, în intervalul 08.30 – 16.30. Motivul, lucrări
Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi informează că astăzi, 15 februarie 2022, conform datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică, situaţia epidemiologică privind COVID-19 în judeţul Galaţi se prezintă astfel: cazuri nou
Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi sărbătoreşte Ziua Naţională a Lecturii, marcată pentru prima dată în România, împreună cu cititorii săi mari şi mici. Instituţia de cultură dedică întreaga săptămână lecturii.
Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi informează că astăzi, 14 februarie 2022, conform datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică, situaţia epidemiologică privind COVID-19 în judeţul Galaţi se prezintă astfel: cazuri nou
Nu mai este un secret că mâncarea din România este delicioasă. De asta au auzit şi britanicii care au realizat un clasament al oraşelor din Europa, în funcţie de oferta
Inventivitatea românilor pare să nu aibă limite. Un şofer a încercat să facă Inspecţia Tehnică Periodică a maşinii la o reprezentanţa RAR din Caraş-Severin, însă angajaţii RAR au descoperit că






