Cascada Bigăr, situată în apropiere de Bozovici, Caraş-Severin, în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, este una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din lume.Cascada Bigăr se află la jumătatea distanţei
Cascada Bigăr, situată în apropiere de Bozovici, Caraş-Severin, în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, este una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din lume.Cascada Bigăr se află la jumătatea distanţei
Câinii recunosc figurile persoanelor familiare – este un lucru cunoscut. Se cunosc însă mai puţine lucruri despre mecanismele care intervin în acest proces, scrie passionsante.be. Această capacitate de recunoaştere nu
Astronomii au anunţat descoperirea unei noi planete în sistemul nostru solar, dincolo de Pluto. Este vorba de o planetă pitică, cu un diametru de doar 450 de kilometri. Planeta a
Poluarea atmosferică a ucis şapte milioane de persoane în 2012, în întreaga lume, Organizaţia mondială a sănătăţii (OMS) avertizând, marţi, că trebuie luate măsuri urgente pentru reducerea emisiilor toxice, care
Cine i-a împuşcat pe JFK şi RFK? Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, al 35-lea preşedinte al Statelor Unite, rămâne unul dintre cele mai importante evenimente şi, pentru unii, unul dintre
De la atentatele de la 11 septembrie până la aselenizările din cadrul programului spaţial Apollo, sau la asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, toate evenimentele importante au născut scenarii alternative din
Ultima porţiune stabilă din calota glaciară a Groenlandei, după ce a rezistat multă vreme asalturilor încălzirii globale, a început la rândul ei să se diminueze, mărind contribuţia acestei regiuni a
Gunung Padang este un complex megalitic situat în provincia indoneziană Java de Vest. Este cel mai mare sit de acest fel din Asia de sud-est şi, potrivit unor cercetări recente,
Fizicieni americani au anunţat luni că au detectat primele mişcări ale Big Bang, confirmând astfel teoria naşterii Universului acum aproape 14 miliarde de ani, relatează AFP. Prima detecţie a undelor
Un bloc de apartamente şi birouri numit L’Arbre Blanc – „Copacul Alb” – urmează să fie construit în oraşul francez Montpellier, silueta sa fiind inspirată de cea a unui arbore.






