Departe de a fi reprezentat aproape un sfârşit al lumii vii, marea extincţie permian-triasică – sau „moartea cea mare”, cum au botezat-o paleontologii – a stimulat dezvoltarea cinodontelor, forme de
Departe de a fi reprezentat aproape un sfârşit al lumii vii, marea extincţie permian-triasică – sau „moartea cea mare”, cum au botezat-o paleontologii – a stimulat dezvoltarea cinodontelor, forme de
Un compus chimic esenţial pentru apariţia materiei vii era disponibil doar pe Marte, iar germenii vieţii ar fi sosit de pe Planeta Roşie pe Terra „la bordul” unor meteoriţi, afirmă
V-aţi întrebat vreodată unde veţi locui voi sau copiii voştri în 2050? Experţii anticipează că până atunci trei sferturi din populaţia lumii va trăi în oraşe. BBC a încercat să
Mostra de la Veneţia, cel mai vechi festival de film din lume, se deschide miercuri cu o puternică prezenţa anglo-saxonă. A 70-a ediţie se anunţa mai degrabă întunecată, reflectând crizele
Pădurile europene se apropie de punctul de saturaţie ca urmare a scăderii „rezervorului de carbon”, relevă un studiu publicat de revista Nature Climate Change şi preluat de BBC. Potrivit autorilor,
Lumea a ajuns la ziua în care consumul depăşeşte resursele naturale, “earth overshoot day”, acesta reprezentând momentul din an în care oamenii epuizează resursele agricole, copaci şi peşti pe care
Grigori Rasputin, un celebru mistic rus care a avut o influenţă enormă asupra familiei ultimului ţar rus Nicolae al II-lea, a făcut unele profeţii despre viitor, dintre care unele chiar
Gaura neagră situată în centrul galaxiei noastre a fost supusă unei „diete” pentru aproape un milion de ani, însă acum a sosit vremea pentru o gustare. Oamenii de ştiinţă din
Cel mai mare şarpe care trăieşte pe meleagurile noastre se străduieşte să reziste presiunii exercitate de om, alături de provocările recente ale schimbărilor climatice. Reptilă cvasi necunoscută majorităţii românilor, aşa
Câmpul magnetic al Soarelui va trece printr-un proces de inversare completă de polaritate în următoarele luni, un eveniment care va avea numeroase efecte în Sistemul Solar. Potrivit observaţiilor efectuate de






