Deşi în Galaţi s-au montat staţii de încărcare pentru maşinile electrice pe toate arterele modernizate din oraş, staţiile încă nu funcţionează cu toate că au trecut câteva luni de zile
Deşi în Galaţi s-au montat staţii de încărcare pentru maşinile electrice pe toate arterele modernizate din oraş, staţiile încă nu funcţionează cu toate că au trecut câteva luni de zile
O frumoasă tânără în vârstă de 22 de ani, viitor cadru didactic, cât si tehnician dentar, studentă la două facultăţi: Facultatea de Educaţie Fizică si Sport, specializarea Pedagogia Învăţământului Primar
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Elena Grosu, a renunţat la această funcţie deşi nu au existat semnale care să arate că ar exista această intenţie. Elena Grosu a candidat la alegerile
SRCF Galaţi a redeschis astăzi, 22 iulie 2022, şi linia de cale ferată cu ecartament normal 706 I Siloz Port Docuri – Galaţi Mărfuri – Galaţi Călători, linie destinată ieşirii
În acest weekend, gălăţenii se pot răsfăţa cu delicii turceşti precum baklava, rahat, halva, plăcintă, tantuni, adana kabab, kuftele, guzleme, kafea la nisip, îngheţată tucească şi multe altele la Târgul
Societatea care asigură traversarea Dunării la Galaţi, SC Navrom Bac SRL a anunţat că din cauza nivelului scăzut al apei nu mai poate asigura un program fix de traversare şi
La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf.Apostol Andrei” Galaţi a fost adus, joi, 21 iulie 2022, un echipament ultraperformant de radiologie, în cadrul programului Consiliului Judeţean de dotare a spitalelor
Primăria municipiului Galaţi a lansat o achiziţie publică pentru servicii de organizare a unui festival internaţional de jazz la Galaţi. Organizatorul trebuie să realizeze evenimentul “Ro-Danube International Jazz Festival” cu
Meteorologii au emis mai multe avertizări meteo care anunţă temperaturi extreme în următoarele zile. Disconfortul termic va fi unul accentuat. Prima atenţionare meteorologică de tip Cod Galben vizează ziua de
În cursul zilei trecute, în jurul orei 17.00, un bărbat din comuna Nicoreşti a sesizat Poliţia Municipiului Tecuci despre faptul că, pe malul râului Siret, în zona comunei Cosmeşti, se