Publicarea listei datornilor ANAF a stârnit uimire la Galaţi şi mai ales în comuna Ghidigeni, o comună defavorizată, unde se află primii zece datornici din judeţ. De fapt pe locurile
Publicarea listei datornilor ANAF a stârnit uimire la Galaţi şi mai ales în comuna Ghidigeni, o comună defavorizată, unde se află primii zece datornici din judeţ. De fapt pe locurile
Unul dintre cei mai apreciaţi dascăli din Galaţi, Marin Coman, a şocat comunitatea academică locală după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă. Profesorul de matematică, care
Luni s-a deschis la Galaţi cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Animaţie Gulliver. Până sâmbătă, 21 mai, la Galaţi vor avea loc nu mai puţin de 31 de
Sâmbătă, pe Faleza inferioară a Dunării, la iniţiativa liceenilor de la Galaţi Youth, 11 puşcaşi marini, alături de liceeni şi copii de la „Inimă de Copil “ au curăţat faleza
Reprezentanţii Spitalului de Copii Galaţi au anunţat că nu se mai face niciun fel de intervenţie chirurgicală care nu este de urgenţă. „Dacă vine un copil în gardă şi este
„De-a lungul inspecţiilor pe care le facem în judeţ descoperim inclusiv situaţii în care gunoiul de grajd este deversat din căruţă direct în albia râului”. Este unul din semnalele de
În urma unui control al Curţii de Conturi, inspectorii financiari au descoperit mai multe nereguli legate de cheltuirea banilor publici la Primăria din Tecuci. Curtea de Conturi a stabilit că
Cosmin Cornel Chiric (43 de ani) a băgat spaima în locuitorii Tecuciului, după ce, la sfârşitul lunii septembrie 2015, şi-a omorât sora şi a fost pe punctul să o ucidă
Cei peste 350 de militari care au început, de luni, antrenamentul comun în poligonul din Smârdan au ţinut un moment de reculegere în memoria celor doi militari români care şi-au
Vă reamintim faptul că, începând de luni, 9 mai 2016, intră în vigoare hotărârea Consiliului Local privind transportul public. Conform acestei hotărâri, de luni, transportul public de călători va fi