Oraşul Galaţi se pregăteşte să devină, pentru al doilea an consecutiv, punctul de întâlnire al performanţei în tenisul feminin, prin organizarea celei de-a doua ediţii a turneului internaţional ITF W15 „GaLa-Ţ-ON”, care face parte din circuitul ITF Women’s World Tennis Tour.
Competiţia se va disputa în perioada 23 - 29 iunie 2025, la Baza Sportivă Xtennis, aflată pe strada Cloşca, nr. 6C, pe zgură, cu premii totale în valoare de 15.000 USD. Organizatorii sunt Asociaţia Club Sportiv XTennis, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Galaţi, al Federaţiei Române de Tenis, precum şi al partenerilor locali şi naţionali.
La startul competiţiei se vor alinia 60 de tenismene profesioniste din 25 de ţări, reprezentând patru continente: Europa, Asia, America de Nord şi Africa. Pe tabloul principal se vor afla jucătoare din top 400 - 800 WTA, dar şi tenismene cu un palmares remarcabil la nivel internaţional la juniori dintre care amintim: Nina Vargová (Slovacia) - locul 385 WTA, una dintre cele mai promiţătoare jucătoare Under 20 din Europa Centrală, Yi Tsen Cho (Taiwan) - fostă nr. 6 mondial în clasamentul ITF Juniors, reprezentantă a circuitului asiatic de top, Astrid Wanja Brune Olsen (Norvegia) - fostă nr. 9 ITF Juniors la nivel mondial, Karolina Vlckova (Cehia) - fostă nr. 66 ITF Juniors, campioană naţională Under18, Andreea Prisăcariu (România) - fostă membră a lotului naţional de Fed Cup, cu rezultate importante în circuitul WTA, Lidia Encheva (Bulgaria) - fostă nr. 173 ITF, participantă la Grand Slam-uri de juniori, Elena Ruxandra Ber şi Lavinia Tănăsie (România) - jucătoare de perspectivă din ţara noastră, cu finale la turneele ITF.
Programul competiţiei: 23 - 24 iunie: meciuri de calificare; 24 - 29 iunie: meciuri tabloul principal (simplu şi dublu); 29 iunie: finale. Meciurile se vor desfăşura zilnic între orele 10.00 - 20.00, iar accesul publicului este gratuit.