Totul se plăteşte! Această zicere universal valabilă revine în atenţia conştiinţei colective româneşti. Acum ne aflăm în momentul decontului. Trebuie să plătim lecţiile pe care nu am vrut să le învăţăm anterior. Mai exact, cei chemaţi să facă temele naţiei şi-au văzut de interesul meschin de la vârful nasului lor, blocat în aromele imediate, amplificate de propria lăcomie. Foamea nesăţioasă şi meschină a unora nimeriţi vremelnic în scaunele de lângă borcanul cu miere a revărsat-o pe toată. Fomiştii cocoţaţi în Marele Borcan al Naţiei s-au acoperit de conţinutul delicios şi apoi, bălăcindu-se în miere, s-au răsturnat cu tot cu el.
Acum apele s-au înfiinţat hotărâte. Ciocăniseră politicos pe la uşi, în 2005, 2006, şi 2008.
Cruci nenumărate şi mulţumiri Dumnezeirii se ridică spre cer. Autorităţile nu s-au sfiit să le declame public. Este Galaţiul mai sfânt, mai pur, mai demn de compasiunea Creatorului?! Aşa ceva nu se măsoară fizic. Creatorul are măsura cu sine, iar fiecare îşi ştie urâciunea proprie, atunci când o are. Spre nefericirea celor din jur, unii par că au venit cu toate dotările din tărâmurile Întunericului. Dimensiunile dezastrului ar fi fost unele catastrofale, chiar dacă toţi se fereau să o recunoască. Energiile s-au focalizat spre urbea noastră, evident graţie Creatorului, Păstrătorului şi prin bunăvoinţa Distrugătorului. Atenţia colectivă s-a focalizat pe oraşul de la confluenţa Dunării, Siretului şi Prutului. Iar Dansul Cosmic al distrugerii nu s-a produs.
Din binecuvîntare a devenit pedeapsă. Frumoasa Dunăre, din apropierea căreia cu toţii s-au grăbit să înşface hălci, şi-a făcut loc. Mătură din nou plaiurile mioritice. Dezastrul, monitorizat provizoiu, este mai mare decât cel din 1972. Poţi minţi oameni, îi poţi închide, crezând iluzoriu că le-ai frânt spiritele, dar natura nu poate fi pusă la colţ, disciplinată, schilodită. Ea îşi cere drepturile şi, dacă nu înţelegi să i le dai, atunci îţi arată măreţia ei. Strămoşii se înclinau în faţa întregii Creaţii, în armonie cu ea, fără tupeul de a o invada. Ştiau, fără vreun dubiu, că reprezintă manifestarea lui Dumnezeu. Noi am devenit răi, aroganţi, meschini, hrăpăreţi, grăbiţi să strângem în pungile individuale averi iluzorii.
