Trăim într-o ţară frumoasă, dar tare prost condusă. Atât de prost, că nici nu mai ştii ce ai de făcut ca să fii un contribuabil corect, un cetăţean care îşi respectă nu doar drepturile, ci şi îndatoririle, pe scurt un om normal. Dar cum să poţi face asta într-o ţară anormală ca a noastră, unde fiecare face ce vrea (şi nu lucruri bune), ce poate şi mai ales ce nu ar trebui. Ce, credeţi că nu-i aşa? Iată câteva exemple: un isteţ de la Inspectoratul Şcolar încurcă subiectele de sesiunea din toamnă a bac-ului cu cele deja date în vară (probabil ca să le intre bine în cap candidaţilor...), o asistentă „reuşeşte” să lase bebeluşii pe care ar fi trebuit să-i aibă în grijă să ardă de vii, un medic de familie habar n-are ce a făcut cu fişa unui pacient asigurat, pentru care primeşte nişte bani de la Casa de Asigurări, băncile te taxează în plus atunci când te duci să-ţi plăteşti rata înainte de data scadenţei, „geniile” din administraţia publică dau afară poliţiştii comunitari şi femeile de serviciu, dar îşi păstrează pensionabilii oploşiţi peste tot pe post de „consilieri” şi plătiţi fiecare cât 10 funcţionari obişnuiţi, guvernul îşi face de cap ca şi până acum, criza îşi vede şi ea de treabă, sporind numărul şomerilor şi al săracilor, cu alte cuvinte totul merge ca şi până acum, dar din ce în ce mai rău.
Iar aberaţiile de care ne lovim zi de zi persistă în toate structurile statului şi la toate nivelurile societăţii. Unii muncesc ca proştii fără să fie plătiţi cu lunile (mai mult cei din sectorul privat), alţii primesc purcoaie de bani fără să facă nimic (e cazul angajaţilor de lux de la stat - stat degeaba), unii se luptă cu tembelismul nenumăratelor reguli, regulamente, norme de aplicare, legi şi ordonanţe care se bat cap în cap şi-ţi fac imposibilă o viaţă normală, alţii emanează legi şi regulamente fără număr, doar ca să arate că nu ne mănâncă banii doar ca să tragă la aghioase pe fotoliile din Casa Poporului, unii scormonesc prin gunoaie în căutarea unei coji de pâine, masa lor pentru viitoarele două-zile, alţii aruncă teancuri de euroi pe la cazinouri ori cluburi de fiţe, pe unde îşi etalează limuzinele lor de golani ajunşi.
Ce putem face să scăpăm de toate aceste necazuri, să eliminăm mormanul de anormalităţi care ne înconjoară? Nu ştiu. S-ar putea să fie prea târziu pentru noi, şi numai generaţiile viitoare să mai aibă şansa de a spune: „Iată, trăim într-o ţară normală”. Noi nu mai avem speranţa asta. Suntem, cum zicea un comunist de frunte de acum câteva decenii, „generaţia de sacrificiu”. Un sacrificiu care se perpetuează de o generaţie la alta, fără niciun folos.
Iar aberaţiile de care ne lovim zi de zi persistă în toate structurile statului şi la toate nivelurile societăţii. Unii muncesc ca proştii fără să fie plătiţi cu lunile (mai mult cei din sectorul privat), alţii primesc purcoaie de bani fără să facă nimic (e cazul angajaţilor de lux de la stat - stat degeaba), unii se luptă cu tembelismul nenumăratelor reguli, regulamente, norme de aplicare, legi şi ordonanţe care se bat cap în cap şi-ţi fac imposibilă o viaţă normală, alţii emanează legi şi regulamente fără număr, doar ca să arate că nu ne mănâncă banii doar ca să tragă la aghioase pe fotoliile din Casa Poporului, unii scormonesc prin gunoaie în căutarea unei coji de pâine, masa lor pentru viitoarele două-zile, alţii aruncă teancuri de euroi pe la cazinouri ori cluburi de fiţe, pe unde îşi etalează limuzinele lor de golani ajunşi.
Ce putem face să scăpăm de toate aceste necazuri, să eliminăm mormanul de anormalităţi care ne înconjoară? Nu ştiu. S-ar putea să fie prea târziu pentru noi, şi numai generaţiile viitoare să mai aibă şansa de a spune: „Iată, trăim într-o ţară normală”. Noi nu mai avem speranţa asta. Suntem, cum zicea un comunist de frunte de acum câteva decenii, „generaţia de sacrificiu”. Un sacrificiu care se perpetuează de o generaţie la alta, fără niciun folos.
