Nu fac politică, dar, prin natura meseriei, trebuie să ştiu tot ce mişcă în acest domeniu. Cum e şi normal, îmi creez şi eu opinii personale, am afinităţi dar şi sentimente de repulsie... ca tot omul, de altfel. E adevărat că sub unele aspecte am mai multe informaţii din domeniu decât omul de rând, dar asta nu înseamnă că nu am şi eu incertitudini. Spre exemplu, în aceste zile toată lumea se întreabă ce urmează să se întâmple pe scena politică. Nimeni nu ştie. Nici măcar actorii principali, cred... De un lucru sunt însă sigură: nu va fi linişte.
Să fim bine înţeleşi: nu spun că ar fi fost mai bine dacă Băsescu nu s-ar fi întors la Cotroceni, cum nu pot spune nici că e bine că se întoarce. Sunt atât de scârbită de ceea ce se întâmplă de câteva luni încoace, încât, oricât aş încerca să judec la rece, nu mă pot opri să mă revolt şi să mă rog în acelaşi timp să se termine odată. Dar nu se va termina. S-ar fi terminat tot scandalul doar în una dintre situaţii: Băsescu ar fi fost demis şi ar fi fost organizate alegeri prezidenţiale. În câteva luni se făcea linişte. Să explic: după aflarea deciziei CCR de validare a referendumului, Băsescu îşi lua adio de la preşedinţie, începeau scandalurile de rigoare, apoi toată lumea îşi îndrepta energiile către alegerile prezidenţiale; aveau loc şi alegerile parlamentare, se forma noul guvern şi apoi nu mai era de făcut altceva decât muncă. Ne aflăm, însă, în cea de-a doua situaţie: CCR a invalidat referendumul, Băsescu revine la Cotroceni, Antonescu e în dilemă, Ponta e cu piedica pusă, Parchetul e în vrie, cu sute de plângeri făcute aiurea, poporul nu ştie câţi români mai sunt şi cât de mult mai contează ce vor ei, PDL e euforic dar şi ameţit... şi vin alegerile parlamentare. După părerea mea, nu vom avea linişte cel puţin o jumătate de an de acum încolo.. cu „bătaie” spre doi ani şi ceva. Între timp ţara se va duce de râpă.
În aceste zile urăsc politica şi politicienii. Mi-aş dori să trăiesc într-o ţară în care politicul nu e în tot şi în toate, în care cei plătiţi să muncească pentru noi sunt aleşi pe criterii de competenţă, muncesc pentru ţară, nu pentru ei şi ai lor, iar poporul e înţelept şi alege doar după o judecată temeinică. Din păcate, trăiesc într-o ţară condusă de oportunişti ajunşi în posturi cheie graţie lipsei de interes a poporului pentru tot ceea ce e ceva mai departe de propria uşă sau de propriul buzunar. M-ar lăsa rece toate astea, dar nu pot să nu văd că tot ceea ce fac aceşti oportunişti mă afectează într-un fel sau altul. Economia merge târâş, în ciuda rezultatelor trâmbiţate, legile sunt prost făcute, pentru a lăsa loc de interpretare, oamenii sunt delăsători pentru că văd delăsare la cei din conducere... iar în aceste condiţii suntem nevoiţi să trăim, să muncim, să creştem copii buni, să fim performanţi şi sănătoşi. Şi ne străduim să facem faţă. Din păcate, strădaniile sunt tot mai obositoare şi ajungi într-o bună zi la o limită a suportabilităţii, de îţi vine să le dai pe toate pe una. Cred că simt acum ceea ce au simţit la un moment dat cei 3,5 milioane de români plecaţi afară. Dacă or fi numai atâţia, că cine mai e sigur de ceva în ţara asta...
