A început un an nou. Ni-l dorim plin de realizări, noroc, bucurie, prosperitate, armonie…
Ceva mă smulge din reverie. Partea raţionalului rece îmi înfinge picioarele pe pământ, căci toate acele gânduri privind un nou an ideal ţin de o societate utopică, în care oamenii dau tot ce este mai bun în ei, iar părţile negre din fiinţele lor aproape au dispărut.
Guvernanţii au ţinut să ne administreze terapii de genul duşuri reci, asta ca să ne zboare ideile năstruşnice privind un an mai bun. Dacă tot e să fie bun, anul a fost pregătit de ei să le fie bun doar lor. De aici ridicolul de a avea cel mai bun ministru de finanţe, cu o economie care stă să se dezintegreze.
Chiar dacă e an electoral, guvernanţii şi-au făcut socoteala că tot au alunecat la poala derdeluşului sondajelor. Electoratul nu îi mai simpatizează, ci îi urăşte, huiduie, afuriseşte şi aruncă îi ei cu ouă şi legumele puţine pe care le mai găsesc prin casă. Deci ar fi curată pierdere de vreme să îşi pună la contribuţie creieraşele golaşe de yes-meni fără creativitate ori iniţiativă alcătuind diferite campanii de atragere a simpatiei electoratului!
Atunci când nu ai soluţii, trebuie să apelezi la bătrâni. Bătrânii comunişti, bolşevici, stalinişti, la hidoasele icoane ale trecutului tenebros ce au adus după război confiscarea alegerilor corecte de către comuniştii care au furat voturile, cu tot cu urne… Acum e mult mai simplu. Era electronică anulează o mulţime de bătăi de cap. Printr-un simplu clic al şoarecelui electronic, ori din tastatură, se pot rezolva o mulţime de chestii. La toate acestea se adaugă lipsa educaţiei politice a majorităţii oamenilor. Dacă în anii anteriori grătarul învingea alegerile, interesul conaţionalilor pare să fi crescut pentru politică. Trezirea a fost generată de golirea buzunarelor, prin tăierile salariale şi creşterea preţurilor. Accesul la banii publici condiţionat de culoarea carnetului de partid au sădit semne de întrebare. Politica pare să fie zona de unde vin toate nenorocirile. Hăhăitul pe care îl îngăduiau indulgenţi a început să îi irite.
La rândul său, opoziţia consideră că va câştiga cu uşurinţă alegerile, pe de o parte, iar pe de alta simte fiorii reci ai temerii că acestea ar putea fi extrem de uşor furate graţie erei comunicaţiilor. Că opoziţia e preferată, indiferent cât munceşte puterea să convingă „poporul” că opoziţia scade în sondaje, este un fapt. Puterea nu se mai omoară, deci, să aplice tehnici de seducţie a electoratului, ci mai curând face paşi pentru a se asigura că suratele europene nu se vor sinchisi de rezultatele alegerilor. Acum nu se sinchisesc de forţarea comasării alegerilor, decizie guvernamentală ce depăşeşte limitele democraţiei. Oricât s-ar plânge de sărăcie, România poate chiar să contribuie cu bani pentru ţări UE care au intrat în jenă financiară. Asta va asigura închiderea ochilor europenilor, la care făceam referire mai sus.
Scenariul este demonstrat istoric. Aşa cum bunicii l-au lăsat baltă pe Regele Mihai, dând România de partea îngheţată a Cortinei de Fier, nepoţii, care au mult mai puţină onorabilitate decât bunicii, căci aceasta este nota generală a vremurilor, ne vor lăsa pradă încercărilor pe care ni le aduce destinul, karma, soarta…
Aşa că să ne fie anul plin de discernământ, curaj şi sentimentul că hotărâm destinul, foarte posibil chiar al nepoţilor. Deci putem încuia grătarul acum căci este vremea exercitării nu doar a dreptului, ci a datoriei la vot.
