Ceea ce se întâmplă în aceste zile la nivel naţional, cu pleiada de foşti miniştri, senatori şi deputaţi, care dau cu subsemnatul întru veselie la DNA, este de bun, dar şi de rău augur. Este bine pentru că cei care au crezut ani de zile că îşi pot bate joc de cei mulţi prin simplul fapt că, la un moment dat, s-au înscris într-un partid politic şi asta i-ar situa, vezi Doamne, peste noi, ceilalţi, răspund acum pentru această aroganţă, dar este şi rău pentru că tot acest proces nu trebuie să reprezinte decât un act de justiţie, nu un show de doi lei cu manelişti. Dacă procurorii anticorupţie consideră că există motive suficiente pentru a-i trimite în judecată, dar şi după gratii, e cazul să o facă, dar nu cred că umilirea celor în cauză trebuie să facă parte din această acţiune. Mă refer la cazul Elenei Udrea, pentru că este cel mai proaspăt în amintirea tuturor, cu jurnalişti care au aşteptat aproape 10 ore, ca să filmeze şi fotografieze o femeie în cătuşe. Nu mai amintesc de momentul şi mai jenant, când Udrea a ieşit din maşină fără cătuşe, iar DNA a anunţat imediat că va demara o anchetă administrativă, pentru a-i trage eventual la răspundere pe cei care au îndrăznit să-i dea „braţările” jos fostului ministru. Departamentul Naţional Anticorupţie practică de ceva timp această tactică, menită să creeze o anumită percepţie publică, care să transmită la nivel subliminal că cel în cauză este vinovat, înainte ca o instanţă de judecată să se pronunţe în acest sens. Sigur, procurorii sunt acoperiţi legal, dar moral nu este deloc în ordine să te foloseşti de ordonanţa de reţinere în asemenea mod. Consider că Elena Udrea trebuie să răspundă pentru ce a făcut, iar încercările ei de a deturna atenţia de la propriile fapte nu sunt demne de un fost candidat la preşedinţia României, dar de aici şi până la ce s-a întâmplat până acum e cale lungă. Şi dacă tot suntem la capitolul foşti miniştri, Varujan Vosganian cred că este unul dintre cele mai penibile personaje care s-au perindat pe scena politică românească din 89” încoace. Fără absolut nicio expertiză în vreun domeniu, acest tip a fost paraşutat în funcţia de ministru al Economiei, iar zilele trecute a reuşit de la tribuna Senatului, cu rugăciuni, aghiazmă şi lacrimi de crocodil, să ofere unul din cele mai jenante luări de cuvânt din Parlament, pentru a scăpa de urmărirea penală. Asta dovedeşte încă odată că, după 26 de ani de democraţie, unii dintre cei care se numesc politicieni nu au înţeles nimic, dar absolut nimic, din ce implică acest sistem. Unul dintre principiile, care stau la baza democraţiei, este că nimeni nu este mai presus de lege, iar Varujan Vosganian crede că este deasupra cetăţeanului de rând, în condiţiile în care senatorii şi nu magistraţii, aşa cum era firesc, au decis că nu trebuie urmărit penal. Polticienii au atacat presa ani de zile cu sintagma „justiţia nu se face la televizor, ci în sala de judecată” şi aveau dreptate. Cred că a sosit momentul ca şi procurorii anticorupţie să înţeleagă că, dacă au suficiente probe, dosarele pe care le trimit în instanţă se vor finaliza cu nişte condamnări pe măsură şi nu mai e nevoie de show-ul mediatic care precede verdictele.
