Cele trei zile ale Festivalului „Dunărea noastră” nu au însemnat pentru toţi gălăţenii doar muzică bună şi dans. Unii, puţini ce-i drept, au fost luaţi de valul distracţiei în aşa hal, încât a fost necesară intervenţia echipajelor Ambulanţei pentru a-i ajuta. În cele trei zile ale festivalului au fost 12 intervenţii ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă la festival. În 10 dintre aceste intervenţii a fost vorba de tineri care au petrecut în exces şi au băut până ce li s-a făcut rău sau chiar au căzut din picioare. În alte două cazuri a fost vorba de consum de etnobotanice. „În cele trei zile s-a solicitat intervenţia noastră pentru 12 persoane. 10 consumaseră prea mult alcool şi prezentau stări de intoxicaţie alcoolică acută. În alte două cazuri a fost necesară intervenţia pentru a acorda asistenţă medicală unor tineri care prezentau simptome specifice consumului de substanţe etnobotanice. Toţi au fost stabilizaţi şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţă a Spitalului Judeţean, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi.