Cursurile Universităţii Vârstei a Treia (U3A), un proiect pilot, construit după un model de origine franceză, adaptat spaţiului cultural şi academic gălăţean, care aşază în mijlocul acţiunilor sale seniorii au demarat, pentru prima dată la Galaţi, în toamna anului trecut. Prima promoţie a însumat peste 100 de absolvenţi, având vârste cuprinse între 55 şi 85 de ani, care şi-au luat în serios rolul de studenţi şi au participat cu plăcere la activităţile desfăşurate sub formă de: prelegeri şi conferinţe, ateliere de dezbatere şi seminarii, grupuri de lectură, vizite, tururi ghidate şi promenade. Cursurile U3A sunt de formare, fără diplomă.
În oferta anului universitar 2017-2018 se află discipline de interes din următoarele domenii: Drept, Economie, Nutriţie şi Ingineria alimentelor, Ştiinţe şi Tehnologie, Istorie şi Filosofie, Artă şi Literatură, Teologie, Educaţie pentru vârsta de argint, Turism, Informatică, Kinetoterapie, Medicină şi Psihologie.
Până în prezent, pentru acest an universitar, s-au înscris la U3A 130 de seniori, dar înscrierile continuă până la sfârşitul lunii septembrie. Acestea se fac la sediul Departamentului de Formare Continuă şi Transfer Tehnologic, din strada Domnească nr.47. Pentru a fi student la Universitatea Vârstei a Treia vârsta minimă este de 55 de ani. Singura taxă care se percepe este de 100 de lei, la înscriere. Cursurile durează două semestre, iar programul acestora se desfăşoară potrivit structurii anului academic, respectând vacanţele universitare, întrucât titularii de curs sunt profesori la universitate.
Ca o noutate, în noul an academic, în măsura în care vor exista cel puţin 25 de doritori, se va înfiinţa o grupă şi la Brăila, care îşi va desfăşura activitatea la sediul Facultăţii de Inginerie şi Agronomie, după cum am aflat de la iniţiatoarea şi coordonatoarea proiectului, prof.univ.dr.Violeta Puşcaşu.