19 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A înjunghiat mortal un câine din cauza unor ţurţuri de gheaţă
A înjunghiat mortal un câine din cauza unor ţurţuri de gheaţă

Un câine din rasa Amstaff, care mai avea un pic şi împlinea 13 ani, a fost ucis cu o singură lovitură de cuţit în faţa stăpânului său de un vecin de bloc, în Micro 40. Scandalul ar fi pornit după ce soţia proprietarului câinelui a curăţat câţiva ţurţuri de la balcon, parte din ei ajungând în balconul vecinului care locuieşte un etaj mai jos.

23Caine stapani

"Eu veneam din spatele blocului şi am auzit scandal. L-am întrebat de ce înjură şi când am venit spre casă am trecut prin faţa uşii lui. A deschis uşa pur şi simplu şi a dat cu cuţitul. Prima dată a încercat să dea în mine, mi-a agăţat puţin geaca, eu m-am ferit, după care s-a aplecat şi a dat exact în câine. Dacă nu mă feream, probabil dădea în mine. Dar nu m-a nimerit pe mine, s-a aplecat şi a dat în câine. Câinele meu era foarte cuminte, în 12 ani nu am avut nicio reclamaţie. Cred că s-a răzbunat prin câine pe mine, asta a fost intenţia lui. Eu nu am probleme cu el, el are probleme cu tot blocul, el nu suportă pe nimeni, găseşte motive, se ia de toată lumea degeaba. A fost în puşcărie, dar nu a fost degeaba, nu s-a reabilitat deloc. Era un câine din rasă Amstaf, s-ar putea spune că este un câine agresiv, dar al nostru nu era aşa. Câinele este ca şi un copil, cum îl creşti aşa îl ai. A fost un câine foarte blând, se juca cu toată lumea, nu a avut nicio problemă cu nimeni", spunea Costel Laurenţiu Bocioc, stăpânul câinelui ucis. Câinele era foarte cuminte şi nu atacase niciodată pe nimeni. Stăpânii săi sunt acum devastaţi de cele întâmplate, mai ales că patrupedul era ca un membru al familiei. Şi vecinii sunt şocaţi de ceea ce s-a întâmplat şi spun că le este efectiv teamă de cel care a înjunghiat câinele. Chiar dacă stăpânii animalului l-au dus la doctor, rana a fost multă prea gravă, animalul a murit după câteva ore de chin.

23Caine rana

Stăpânii animalului au depus plângere la poliţie, acolo unde au depus la dosar şi certificatul necropsiei efectuat de Direcţia Sanitar Veterinară Galaţi. "În urmă sesizării, poliţiştii au intocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere cu intenţie fără drept a animalelor", a precizat cms. şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi. Dacă va fi găsit vinovat de uciderea animalului, gălăţeanul agresiv riscă să ajungă după gratii. Vecinii spun că oricum bărbatul de 47 de ani a mai avut probleme cu legea şi în trecut, fiind eliberat din penitenciar în urmă cu câţiva ani.


Articole înrudite