A murit strivit sub zidul casei

Un bărbat în vârstă de 49 de ani din Fârţăneşti a murit pe loc după ce zidul casei pe care încerca să o consolideze s-a prăbuşit peste el. Bărbatul săpase pe sub zid şi probabil că nu şi-a dat seama că a atins şi partea de rezistenţă, aşa că peretele s-a prăbuşit peste omul care, din păcate, nu a mai putut fi salvat. Un echipaj al ambulanţei a plecat spre locul accidentului dar nu a mai putut face nimic. „S-a intervenit la Fârţăneşti, unde un bărbat în vârstă de 49 de ani care lucra la consolidarea zidului unei case a suferit un politraumatism prin strivire. Se pare că victima a fost surprinsă de prăbuşirea unui zid. Deşi  s-a intervenit pentru a fi salvat, leziunile prin strivire erau mult prea severe. Nu s-a mai putut face nimic”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. O anchetă care să stabilească circumstanţele în care s-a petrecut nenorocirea este în curs. Cadavrul bărbatul a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. 

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp