Accident rutier mortal pe DN 25, în localitatea Barcea. La data de 3 iunie 2025, la ora 21:43, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Galaţi au fost sesizaţi prin apel la numărul unic de urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 25, în interiorul localităţii Barcea, din judeţul Galaţi.
Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit că un bărbat, în vârstă de 67 de ani, din aceeaşi localitate, care se deplasa cu o bicicletă pe strada Florilor din Barcea, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj la stânga pentru a intra pe drumul naţional. În acel moment, a fost acroşat de un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, tot din Barcea, care circula pe DN 25, din direcţia municipiului Tecuci către municipiul Galaţi.
În urma impactului, a rezultat decesul biciclistului şi rănirea conducătorului auto. Acesta din urmă a fost testat cu aparatele din dotarea Poliţiei Rutiere, rezultatele fiind negative atât pentru consumul de alcool, cât şi pentru substanţe psihoactive. Totodată, i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi a eventualului consum de substanţe interzise.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul şi luarea măsurilor legale care se impun, potrivit IPJ Galaţi.
Galerie de imagini, mai jos!
Sursa foto: Facebook - Grupul şoferilor din Galaţi