Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi (UDJG) pune la dispoziţie 1.545 de locuri bugetate la licenţă, aproape la fel ca anul trecut. La taxă, cele 15 facultăţi au la dispoziţie 1.727 de locuri. la fel ca anii trecuţi, şi pentru admiterea de anul acesta au fost prevăzute locuri speciale destinate absolvenţilor cu diplomă de bacalaureat proveniţi din sistemul de protecţie socială, celor din mediul rural, dar şi celor care au absolvit o facultate la UDJG şi doresc să o urmeze pe a doua.
Cele mai multe locuri bugetate merg către Facultatea de Medicină şi Farmacie (280). Urmează, în ordine descrescătoare: Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (220), Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică (200), Facultatea de Inginerie (145), Facultatea de Inginerie şi Agronomie din Brăila (105), Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie (100) şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (85). Facultatea Transfrontalieră dispune, la admiterea din luna iulie, de 363 de locuri la buget destinate românilor de pretutindeni. Facultatea de Arhitectură Navală, unică în ţară, are pregătite, anul acesta, 55 de locuri la buget, la fel ca Facultatea de Ştiinţe şi Mediu, dar şi Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor. 95 de locuri bugetate sunt la Drept şi Ştiinţe Administrative, 85 la Litere şi 30 la Arte.
Nou-înfiinţata Facultate de Ştiinţe ale Educaţiei a primit 35 de locuri la buget la programul de studiu „Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar”.
Calendarul admiterii
Prima etapă este înscrierea candidaţilor, online (30 iunie - 17 iulie 2025) sau fizic (1 - 18 iulie 2025).
Pentru Facultăţile: Educaţie Fizică şi Sport, Arte şi Istorie, Filosofie şi Teologie (domeniile Teologie, Arte vizuale), la care se susţin probe de aptitudini, calendarul din Etapa I este următorul: 1 - 16 iulie 2025 - înscrieri online şi la centrele special amenajate, 17 - 20 iulie 2025 - desfăşurarea probelor eliminatorii.
Candidaţii declaraţi ADMIŞI trebuie să depună diploma de bacalaureat în original, până la data de 25 iulie, ora 10:00.
După această dată, începe Etapa a II-a a Admiterii din vară.
Facultatea de Medicină şi Farmacie are un calendar de admitere propriu: 30 iunie - 14 iulie 2025 - înscrieri online, 1 - 15 iulie 2025 - înscrieri la centrele special amenajate, 16 - 17 iulie 2025 - susţinerea probelor de concurs, 18 - 19 iulie 2025 - afişarea rezultatelor şi rezolvarea eventualelor contestaţii, 19 - 22 iulie 2025 - depunerea diplomelor de bacalaureat în original.
Şi la Facultatea Transfrontalieră admiterea se desfăşoară puţin diferit: 21 - 27 iulie 2025 - înscrieri online şi la centrele special amenajate, 21 - 25 iulie 2025 - înscrierea candidaţilor la programele de studii la care se susţin probe, 26 - 27 iulie 2025 - desfăşurarea probelor eliminatorii şi de concurs la programele de studii care presupun acest lucru, 29 iulie - afişarea rezultatelor şi rezolvarea contestaţiilor, 29-30 iulie - depunerea diplomelor de bacalaureat în original (termen final de depunere diplome 30 iulie, ora 12.00).
Admitere pe bază de dosar
La aproape toate facultăţile, admiterea se face pe bază de dosar, ponderea mediei de bacalaureat oscilând între 50 şi 100%, în funcţie de specificul fiecăreia. Examen de admitere se organizează doar la Facultatea de Medicină şi Farmacie şi constă într-un test grilă. Pot fi admişi în învăţământul superior la studii universitare de licenţă, fără concurs de admitere, olimpicii cu performanţe recunoscute la concursurile internaţionale şi absolvenţii de liceu care au obţinut distincţii la olimpiadele şcolare, concursuri artistice sau sportive la nivel naţional sau internaţional.
Facilităţi la admitere
Sunt scutiţi de plata taxei de înscriere pentru admiterea la studii universitare de licenţă şi de masterat: copiii cu unul sau ambii părinţi decedaţi, precum şi cei din familii monoparentale, cei proveniţi de la casele de copii sau din sistemul de plasament familial, copiii cadrelor didactice din instituţiile aparţinând Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi care au vârsta de până la 26 ani; cadrele didactice în activitate.
De asemenea, copiii personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic aflat în activitate sau pensionat, ce a activat în sistemul de învăţământ, şi care au vârsta de până la 26 ani sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la concursul de admitere în învăţământul superior şi beneficiază de gratuitate la cazare în cămine.
Candidaţii la admiterea din 2025, premianţi ai concursurilor tehnice pentru elevi, organizate de departamentele facultăţilor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi şi care sunt incluse în CAERI şi CAEN ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării, vor fi admişi fără concurs de admitere şi vor beneficia de scutire de la plata taxei de înscriere la unul dintre programele de studii gestionate de departamentul care a organizat concursul tehnic respectiv, în funcţie de opţiunea candidaţilor.
În vederea asigurării egalităţii de şanse şi integrării efective în viaţa socială, universitatea alocă un număr de locuri speciale pentru persoanele cu cerinţe educaţionale speciale/dizabilităţi. Candidaţii care optează pentru aceste locuri vor face dovada eligibilităţii pentru această categorie prin documente specifice (certificat de încadrare în grad de handicap).
Candidaţii proveniţi din medii dezavantajate socio-economic sau marginalizate din punct de vedere social, inclusiv absolvenţii liceelor din mediul rural sau din oraşe cu mai puţin de 10.000 de locuitori, candidaţii proveniţi din sistemul de protecţie socială şi candidaţii cu dizabilităţi pot beneficia de un număr de locuri bugetate, în condiţiile legii. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi asigură, pentru această categorie de studenţi, servicii gratuite de orientare şi consiliere educaţională şi profesională.
Pentru detalii suplimentare, accesaţi www.admitere.ugal.ro, acolo unde găsiţi şi detalii despre înscrierile online (https://inscriere-admitere.ugal.ro/login.php).