Un exerciţiu de alarmare a scos oamenii din biserică în timpul slujbei, iar cel care le-a spus să plece a fost chiar preotul. Nu a fost vreo supărare la mijloc, ci doar executarea unui exerciţiu tactic în satul Movileni, aflat în apropierea combinatului siderurgic Galaţi. De dimineaţă, sirena din sat a dat alarma, iar oamenii erau anunţaţi că trebuie să plece spre Galaţi deoarece a avut loc un accident chimic la combinat şi un val de gaze letale vine spre sat. Imediat au venit maşini de la pompieri, care au făcut perdele de apă între sat şi Combinat, în timp ce militarii evacuau oamenii. Lumea nu s-a speriat şi a ieşit în câmp sau doar până la poartă, dar unii au fost nemulţumiţi că i-au scos din biserică aşa repede, de nici lumânările nu au apucat să le stingă. „Este posibil să se fi produs o contaminare cu clor, de aceea a sunat alarma şi ar fi bine să ieşim afară, la indicaţia pompierilor”, a spus preotul care oficia slujba.
Unii localnici ştiau că este un execiţiu, alţii nu. „Ce să facem, asta o fi voia lui Dumnezeu, să ne scoată din biserică”, spuneau unii enoriaşi. „Ei, asta e o alarmă, de aia doar ştiam. Eu mă dusesem la biserică. Nu se întâmplă nimic. Când s-o întîmpla, asta va fi, că deh, odată tot trebuie să murim”, spunea altă enoriaşă. Oamenii au plecat aşa repede, că au uitat şi lumânările aprinse.
Conform scenariului, explozia unui rezervor de păcură din Combinatul siderurgic a dus incendierea unui alt rezervor, cu o capacitate de 10.000 de tone de păcură, şi la moartea a trei angajaţi ai combinatului. Un val de gaze letale rezultate din explozie venea spre satul Movileni. Pompierii au venit şi au creat perdele de apă pentru a opri valul de gaz. „Am simulat o explozie la Electrocentrale, pe platforma Combinatului, cu efect de domino asupra firmelor din apropiere. Au fost afectate rezervoare ce au clor, dar şi alte substanţe chimice. Exista pericol pentru satul Movileni şi pentru platforma siderurgică”, a spus mr. Eugen Chiriţă, de la ISU Galaţi. Numai că simularea nu a fost luată prea în serios de nimeni, singurii real afectaţi fiind credincioşii care au fost scoşi de la slujbă.