08 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Amenzi de 6.400 lei pentru un grup gălăgios din Micro 40
Amenzi de 6.400 lei pentru un grup gălăgios din Micro 40

În urma acţiunii desfăşurate de către poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă în noaptea de 22 spre 23 iulie, au fost sancţionate contravenţional 8 persoane care consumau băuturi alcoolice şi deranjau liniştea locatarilor din zona unor imobile din cartierul Micro 40. Valoarea amenzilor s-a ridicat la suma de 6.400 lei. Tot acolo, oamenii legii au depistat un tânăr, în vârstă de 20 ani, care le-a recunoscut poliţiştilor locali că avea asupra sa un cuţit, obiect pe care, la vederea oamenilor legii, l-a aruncat.

Depistaţi cu ţigări din „substanţă vegetală mărunţită”

Echipajul de intervenţie rapidă, în timp ce patrula pe strada Brăilei, s-a sesizat despre faptul că, în zona parcului Vip, dintr-un grup de persoane s-a desprins o tânără care, la vederea poliţiştilor locali, a încercat să înstrăineze un mic ambalaj din carton, aruncându-l în spaţiul verde. Cea în cauză a fost identificată ca fiind numita L.A.C., în vârstă de 16 ani, din Galaţi. În ambalajul respectiv a fost găsită o ţigară confecţionată manual ce conţinea o substanţă vegetală mărunţită. S-au întocmit actele de constatare, care, împreună cu persoana în cauză şi obiectele corp delict, au fost predate organelor de la Secţia 2 Poliţie, pentru continuarea cercetărilor.
În timp ce patrulau pe strada Oţelarilor, cei de la Intervenţie rapidă s-au sesizat despre faptul că în faţa unui bloc din zonă era parcat un autoturism în care se aflau trei tineri ce au manifestat un comportament suspect la vederea autospecialei inscripţionate a Poliţiei Locale. În urma legitimării s-a constat că aceştia se numesc G.A.G., de 18 ani, D.R.Ş., de 18 ani şi J.F.T., de 17 ani, toţi din Galaţi. La efectuarea controlului corporal sumar, asupra celui din urmă au fost găsite trei doze confecţionate manual din hârtie, ce conţineau o substanţă vegetală mărunţită. Din declaraţia sa a reieşit faptul că urma să le valorifice contra sumei de 20 lei bucata, unor persoane din zona centrală a oraşului. S-au întocmit actele de constatare care, împreună cu persoana în cauză şi obiectele corp delict, au fost predate organelor de Poliţie pentru continuarea cercetărilor.

Amenzi de 8.400 lei într-o noapte

În perioada 22-23 iulie 2016, poliţişti locali din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă au legitimat 68 de persoane, dintre care 27 au fost avertizate verbal iar 24 de persoane au fost sancţionate contravenţional (în baza legii 61/1991), angajaţii de la patru societăţi comerciale au primit avertismente verbale şi au fost constatate două infracţiuni. De asemenea, oamenii legii au verificat 8 autoturisme iar 12 grupuri au fost dispersate. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 8.400 lei.
De la începutul anului 2016, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, poliţiştii locali de la nivelul municipiului Galaţi au aplicat 316 sancţiuni contravenţionale, valoarea fiind de 99.200 lei. Amenzile au fost date persoanelor care au tulburat ordinea şi liniştea publica atât pe timp de zi cât şi pe timp de noaptea. Persoanelor care au consumat băuturi alcoolice în alte locuri decât cele special amenajate, oamenii legii le-au aplicat, de la începutul anului, un număr de 980 amenzi, sancţiuni în sumă de 109.620 lei. Pentru murdărirea domeniului public prin aruncarea de hârtii, resturi de ţigări, coji de seminţe, sticle sau alte ambalaje, de la începutul anului 2016, poliţiştii locali au aplicat un număr de 346 sancţiuni, în cuantum de 12.640 lei.


Articole înrudite