19 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Amenzi de peste 94.000 lei pentru murdărirea domeniului public, într-o lună
Amenzi de peste 94.000 lei pentru murdărirea domeniului public, într-o lună

180 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 94.000 lei, au aplicat, în luna aprilie, poliţiştii locali de la ordine publică şi cei din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului, în cadrul Planului de măsuri privind asigurarea curăţeniei în municipiul Galaţi.

Pe toată perioada lunii aprilie, oamenii legii au intervenit pe raza municipiului, în parcuri, zone de agrement şi de promenadă. Cele mai multe amenzi aplicate (161) au fost pentru: murdărirea domeniului public (76), împrăştierea gunoiului menajer (29), parcarea pe spaţiul verde (14), nestrângerea dejecţiilor (9), depozitarea de moloz în spaţii neamenajate (11) sau lipsă lesă şi botniţă câine talie mare (8). De asemenea, au fost aplicate nouă sancţiuni contravenţionale pentru depozitarea de moloz şi alte patru pentru depozitarea deşeurilor menajere pe domeniul public şi introducerea deşeurilor provenite din construcţii în recipiente de colectare a deşeurilor menajere. Alte cinci sancţiuni contravenţionale au fost date pentru ocuparea nelegitimă a terenurilor cu spaţii verzi (1) şi pentru abandonarea deşeurilor pe domeniul public (4).

Reamintim că până în luna septembrie 2019, la nivelul municipiului Galaţi, Poliţia Locală are în derulare Planul de măsuri - ESTIVAL 2019. În cele cinci luni, mai - septembrie, oamenii legii vor desfăşura acţiuni specifice în diferite locaţii şi la evenimente cu participarea unui public numeros. Sunt vizate următoarele zone: Faleza Dunării, Grădina Publică, Parc Viva, Esplanadă P-uri, Orăşelul Copiilor, Parc Selgros, Parc Cloşca, Turn TV, Parc CFR, Parc Libertăţii, zona Lacului Vânători, Parc Rizer, zonele limitrofe ale municipiului Galaţi, pieţele agroalimentare.

Pe toată perioada de derulare a Planului de măsuri - ESTIVAL 2019, poliţişti locali au în atenţie inclusiv depistarea persoanelor care deteriorează materialul dendrofloricol, mobilierul urban sau murdăresc domeniul public, subiect despre care Monitorul de Galaţi a relatat în articolul "Poliţia Locală promite că va elibera Faleza Superioară de autoturisme parcate aiurea".


Articole înrudite