22 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Apartamente din Galaţi sparte de trei tineri tecuceni (VIDEO)
Apartamente din Galaţi sparte de trei tineri tecuceni (VIDEO)

Poliţiştii gălăţeni au depistat în flagrant, la data de 23 martie a.c., în jurul orei 18:00, doi tineri cu vârstele de 24, respectiv 16 ani, ambii din municipiul Tecuci, după ce aceştia ar fi forţat fereastra unei locuinţe de la parterul unui bloc situat pe strada Fagului, din municipiul Galaţi.

Din primele investigaţii, a rezultat că, în cursul zilei, cei doi, însoţiţi de un alt tânăr, ar fi încercat să pătrundă în locuinţa respectivă, prin forţarea ferestrei. Continuând cercetările, s-a stabilit că în aceeaşi zi, aceştia, forţând fereastra cu tâmplărie termopan, ar fi pătruns în altă locuinţă, dintr-un bloc situat pe strada Lebedei, din municipiul Galaţi, de unde ar fi sustras un laptop, patru telefoane mobile, trei ceasuri de mână, o brăţară din aur şi suma de 400 de lei.

La scurt timp după depistarea celor doi, a fost identificat şi cel de-al treilea prezumtiv autor al furtului, în persoana unui adolescent, de 17 ani, din municipiul Tecuci, care a fost de asemenea, condus la sediul poliţiei pentru audieri. Odată cu depistarea persoanelor în cauză, a fost recuperată şi o parte dintre bunurile sustrase.

Cei trei tineri au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru administrarea probatoriului necesar şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a persoanelor. Acesta este cel de-al patrulea grup infracţional, axat pe furtul din locuinţe având ca mod de operare forţare fereastră termopan, pe care poliţiştii gălăţeni l-au identificat în decursul ultimelor două săptămâni.

VEZI VIDEO mai jos! ↓

Sursa video: imagini amator


Articole înrudite