Ca în fiecare an, şi acum, în preajma Sfintelor Sărbători de Paşti, cadrele Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi efectuează controale privind prevenirea situaţiilor de urgenţă la lăcaşele de cult. „Numărul mare de persoane prezente cu această ocazie în lăcaşele de cult, utilizarea lumânărilor şi candelelor aprinse pe timpul slujbei într-un cadru delimitat constituie un potenţial pericol pentru siguranţa enoriaşilor şi un motiv de îngrijorare şi alertă permanentă pentru subunităţile de intervenţie. De aceea, inspectorii de specialitate, cu ocazia controalelor de sprijin şi îndrumare, premergător şi chiar pe timpul desfăşurării slujbelor religioase, au rolul de a depista şi elimina neregulile care pot duce la favorizarea unor situaţii de urgenţă şi de a înştiinţa preoţii parohi şi populaţia cu privire la modul de comportare, intervenţie şi evacuare în caz de incendiu”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, cpt. Eugen Chiriţă. Cele mai frecvente cauze de incendiu în astfel de situaţii sunt cauzate de utilizarea instalaţiilor electrice defecte sau improvizate, aprinderea lumânărilor sau a candelelor fără stingerea acestora la sfârşitul slujbei ori depozitarea materialelor combustibile în locurile nepermise.
De aceea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a Judeţului Galaţi vă aduce la cunoştinţă câteva măsuri de apărare împotriva incendiilor în lăcaşurile de cult: limitarea accesului credincioşilor în incinta bisericilor peste capacitatea încăperii, în scopul evitării producerii unor accidente; supravegherea permanentă de către o persoană special desemnată a sobelor sau altor mijloace de încălzit, pe toată durata funcţionării lor; amenajarea unor locuri pentru aprinderea lumânărilor, la distanţa de siguranţă faţă de elementele combustibile din interiorul bisericii, de preferinţă în tăvi metalice umplute cu nisip şi stingerea lumânărilor la terminarea activităţilor şi evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii. Nu trebuie neglijat nici faptul că în toate lăcaşele de cult, indiferent de capacitatea maximă simultană, vor avea asigurate cel puţin două căi de evacuare a persoanelor, distincte şi independente.