Chiar în perioada Sărbătorilor Pascale, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, în colaborare cu celelalte forţe din sistemul integrat de ordine publică, respectiv Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi poliţiştii locali, vor fi la datorie. „În urma analizelor efectuate, au fost redimensionate dispozitivele de siguranţă publică, acordându-se atenţie deosebită locurilor cu mare afluenţă de public, unde urmează a se desfăşura slujbe religioase, activităţi cultural-sportive şi de agrement, în vederea prevenirii manifestărilor antisociale, a infracţiunilor cu violenţă şi furturilor. Împreună cu reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, poliţiştii vor efectua controale în târguri, oboare, pieţe, precum şi pe arterele de circulaţie, pentru verificarea respectării legalităţii în domeniul transportului şi comerţului cu animale şi a tuturor produselor alimentare şi nealimentare tradiţionale. De asemenea, poliţiştii din sistemul de siguranţă publică verifică modul în care se execută activitatea de pază la obiectivele incluse în itinerariile de patrulare de pe raza de competenţă, în mod special la cele care colectează şi transportă importante valori monetare, în scopul prevenirii evenimentelor negative. Au fost stabilite şi măsuri pe linie de Poliţie Rutieră, atât în localităţi, cât şi în afara acestora, cu preponderenţă în partea a doua a zilei şi pe timpul nopţii, în zonele cu afluenţă de participanţi la trafic, acţionându-se ferm pentru combaterea principalelor abateri generatoare de evenimente rutiere - viteza excesivă sau neadaptată condiţiilor de drum, imprudenţa pietonală, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice - şi pentru înlăturarea stărilor de pericol ce se pot crea pe fondul încălcării normelor rutiere”, se arată în comunicatul semnat de cms. Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi.
Nici poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi nu vor sta degeaba. Ei vor intensifica activităţile de prevenire şi combatere a faptelor cu violenţă, cerşetoriei, vagabondajului şi vor lua măsuri de instruire a persoanalului CFR, cel al societăţilor specializate de pază şi personalului din zonele portuare, în scopul întăririi sistemelor de pază a bunurilor şi valorilor, sesizarea cu operativitate a tuturor faptelor şi preocupărilor ilegale ce pot genera evenimente negative, fiind asigurate efective suplimentare în principalele staţii CF (Galaţi, Tecuci, Brăila, Făurei, Buzău, Focşani) şi în trenurile de călători, îndeosebi în cele care converg către litoral şi staţiunile montane.