Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din Punctele de Trecere a Frontierei Galaţi-Rutier şi Oancea au descoperit în două autoturisme, ascunse în locaşuri special amenajate, peste 2.300 pachete cu ţigări. Întreaga cantitate de ţigări şi cele două autoturisme au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional.
Primul prins cu ţigări la frontieră a fost un şofer de 27 de ani din Moldova, aflat la volanul unui Volvo. În maşina lui, lucrătorii vamali şi poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în bordul şi anvelopele autoturismului, 917 pachete ţigări cu timbru Republica Moldova, în valoare totală de 2.500 lei. Þigările au fost confiscate, la fel şi maşina în valoare de 8.500 de lei. Şoferul a mai primit „bonus” o amendă de 8.000 de lei.
Al doilea şofer ghinionist a fost oprit la Oancea. Era vorba de un bulgar de 25 de ani, care conducea un Opel Astra. În podeaua dublă a autoturismului au fost găsite 1.395 pachete ţigări, cu timbru Republica Moldova, în valoare totală de aproximativ 6.000 lei. Inspectorii vamali au luat măsura ridicării în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări şi a autoturismului, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.