În data de 18 august, în punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetăţeanul român Viorel P., în vârstă de 33 de ani, conducând un autoturism marca Peugeot 307. Existând suspiciuni cu privire la provenienţa autoturismului, s-au efectuat verificări suplimentare prin Biroul SIRENE, de la care s-a primit, pe 23 august, confirmarea faptului că autoturismul în cauză este semnalat ca fiind declarat furat, alerta introdusă de autorităţile din Spania la data de 18.08.2016.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că în perioada 2004-2015 a lucrat în Spania, unde a primit autoturismul de la o persoană de naţionalitate spaniolă şi nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismul este căutat de autorităţi sau implicat în vreun litigiu.
În cauza sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 18.150 lei, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.