Noul an a adus în spitale şi victimele violenţei. Unele cazuri au fost obişnuitele dispute după un pahar de vin. Aşa s-a întâmplat la Scânteieşti, unde un bărbat de 40 de ani s-a ales cu nasul spart şi a suferit şi de hipotermie până ce a fost găsit căzut în uliţă. Cel mai grav caz de agresiune a anului a avut loc la Furcenii Noi, unde se pare că gelozia ar fi avut o parte din vină, alături de consumul de alcool. „Un bărbat în vârstă de 32 de ani din Furcenii Noi suferise o plagă înjunghiată la nivelul abdomenului, consumase alcool, era hipotermic şi în şoc homoragic. A fost stabilizat de un echipaj al Ambulanţei şi transportat iniţial la Spitalul Tecuci iar apoi, luat tot cu ambulanţa, a fost dus spre Galaţi. Pe drum s-a făcut joncţiunea cu un echipaj SMURD iar bărbatul a ajuns la Spitalul de Urgenţă Galaţi”, a precizat dr. Mihai Polinschi, director SAJ Galaţi. Cel mai bizar caz, ca motiv de agresiune, a avut loc pe str. Smârdan din Galaţi. Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost ameninţat de un vecin şi bătut de un alt vecin din cauza deszăpezirii. Victima voia doar să deszăpeseacă aleea comună, numai că vecinii nu au apreciat deloc iniţiativa. „A nins mult şi nu a intrat nimeni pe aleea noastră să deszăpezească. Atunci, eu, care am o maşină de deszăpezit a mea, am ieşit să curăţ aleea comună ca să pot ieşi şi eu cu maşina. Au venit doi vecini care mi-au spus să mă opresc şi să aştept să vină de la Primărie să cureţe ei zăpada, să nu le afecteze gardurile. Mi-au zis că dacă dau zăpada ori pe gardul unuia ori pe gardul altuia mă omoară. Maşina asta a mea de zăpadă aruncă, dar ce să facem... Nu trebuie să deblochez aleea? Dar zăpada de aici din alee ei au scos-o din curte şi au aruncat-o peste gard, pe alee. Unul dintre ei m-a înjurat iar celălalt m-a trântit în zăpadă şi m-a lovit cu pumnul în gură. Am sunat pe 112, a venit şi poliţia dar vecinul care m-a lovit nu a deschis nici poliţiştilor. M-am dus la spital de m-au cusut şi apoi mi-au spus să merg la Medicină Legală şi apoi să vin să şi scriu ce am reclamat telefonic”, a declarat Romeo Andrei. Unul dintre vecinii acuzaţi de Andrei, cel care l-ar fi ameninţat neagă, totul şi dă vina pe victimă. „Eu i-am zis că poate să îşi scoată maşina, că nu îl opreaşte nimeni. L-am rugat să nu dea cu maşina aia a lui de zăpadă pe pereţii casei. El este un reclamagiu. Eu nu l-am ameninţat sau înjurat şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu el şi celălalt vecin, dar să ştiţi că omul ăsta face reclamaţii tuturor”, spunea Teodor Manolache, vecinul acuzat de Romeo Andrei că l-a ameninţat. Celălalt vecin, cel acuzat de agresiune, nici nu a ieşit din curte. Bărbatul agresat vrea să îşi pedepsească vecinii în instanţă.