Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) - Serviciul pentru Imigrări al judeţului Galaţi, în cursul anului 2017, au asigurat managementul şederii şi rezidenţei, pe raza judeţului pentru 1.857 de persoane, dintre care 1.309 străini din state terţe, cei mai mulţi din Republica Moldova şi Republica Turcia şi 548 de cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE, majoritatea din Italia, Franţa şi Spania.
Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt conexe dreptului la unitatea familiei, reîntegirea familiei, membri de familie ai cetaţenilor români, UE, sau SEE, educaţie, angajare în muncă, sau stabilire permanenta pe teritoriul ţării noastre. Astfel, în ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost primite 36 de invitaţii, depuse pentru străini din Siria, Iordania, Irak, Liban, Maroc, etc. De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de şedere şi au fost emise 543 de permise de şedere dintre care 519 de şedere temporară şi 24 de şedere pe termen lung. Au fost eliberate 151 de certificate de înregistrare şi un permis de rezidenţă permanentă UE.
În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 24 cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 24 avize de angajare/pentru lucrători permanenţi.
Pe linia combaterii şederii ilegale, în perioada de referinţă au fost organizate 118 acţiuni şi controale cu forţe proprii şi în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu în urma cărora au fost depistaţi 50 de străini în situaţii ilegale.
Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea/prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 30 de decizii de returnare prin care s-a stabilit obligaţia de returnare sau termenul pentru plecarea voluntară de pe teritoriul României, unul a fost returnat direct la frontieră, 11 străini au fost puşi în legalitate, iar 8 au fost luaţi în custodie publică. Pentru 12 persoane a fost aplicată măsura de nepermiterii a intrării în ţară pentru perioade cuprinse între 3 luni şi 5 ani. De asemenea, a fost depistată o căsătorie de convenienţă încheiată de un cetăţean din Albania. Totodata, poliţiştii de Imigrări au aplicat 193 de sanţiuni contravenţionale în valoare de aproape 43.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 194/2002, privind regimul străinilor in România republicată, O.U.G. 102/2005, privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale UE/SEE şi O.U.G. 25/2014, privind încadrarea in muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor in România.