08 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Câini maltrataţi şi înfometaţi de stăpîn
Câini maltrataţi şi înfometaţi de stăpîn

Le-a tăiat câinilor cozile cu toporul. Asta a făcut un localnic din Negrileşti, şi asta nu este tot. Animalele erau ţinute în condiţii mizere, în gropi, şi erau legate strâns cu lanţuri extrem de groase şi scurte. O localnică a anunţat o asociaţie de protecţie a animalelor. Astăzi, reprezentanţii acesteia s-au dus să scape de chin bietele animale. „Le-a tăiat coada cu toporul ca să îi facă mai răi, că ei chiar sunt blânzi, săracii. El nu era acasă. Vecinii ne-au spus că a făcut asta să fie câinii mai răi, dar ei săracii sunt maltrataţi într-un hal fără de hal. Doi dintre câini au cicatrice, au sânge”, spunea Victor Nedelcu, de la Asociaţia „Ajutaţi-l pe Lăbuş”. Oamenii care au salvat animalele sunt şocaţi de condiţiile în care acestea erau ţinute. „Erau băgaţi în nişte gropi alăturate cuştilor unde ei ar fi trebuit să stea. Şi cuştile erau foarte mici, spaţiul era impropriu pentru a-şi duce viaţa un animal. Lanţul era foarte scurt şi foarte greu. Au şi răni, unii, de la lanţ. De hrănit erau hrăniţi numai cu ştiuleţi de porumb, de aceea sunt subnutriţi. De milă le aruncau vecinii mâncare peste gard. Proprietarul nu era acasă când am ajuns. Noi am făcut deja de ieri plângere la poliţie. Am bătut jumătate de oră în poartă şi s-a deschis, mai în forţă, i-am salvat. Dacă îi lăsam acolo mureau, unii au cicatricea infectată. Proprietarul nu are decât să fie supărat, dar el va trebui să dea socoteală în faţa legii, codotomia fiind pedepsită cu închisoarea de la trei luni la un an sau amendă. La vârsta lui nu cred că vrea un an la închisoare“, a spus Corina Grigore, preşedintele asociaţiei „Ajutaţi-l pe Lăbuş”. Imediat ce au ajuns la Galaţi, cei trei câini, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, au fost luaţi în grijă de un medic veterinar. „Sunt subnutriţi, unii încă nu au vindecată cicatricea. Puteau să moară... Am întâlnit cazuri în care, tot aşa, s-a tăiat coada unui câine şi a murit din pricina hemoragiei sau a infecţiei“, a spus dr. Livia Petre, medic veterinar. Animalelor le vor trebui două săptămâni să se pună pe picioare. Cei trei câini vor fi adoptaţi de oameni din străinătate care au văzut pozele cu chinul lor şi li s-a făcut milă. Asociaţia are acum în grijă 1.003 câini.


Articole înrudite