Caravana SMURD “Fii pregătit!”, un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a fost sâmbătă, 30 iunie 2018, în Galați și a fost amplasată în parcarea Shopping City Mall. Duminică, 01 iulie 2018, Caravana SMURD va ajunge în orașul Tîrgu Bujor, în fața primăriei. În prima zi, în intervalul orar 09:30 - 17:00, iar în cea de-a doua, în intervalul orar 10:00 - 17:00, personalul ISU Galați organizează cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România, precum cutremure, inundații, incendii și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față. Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților. Acesta este al treilea an când Caravana “Fii pregătit!” pornește la drum, pentru cursuri de instruire a populației. În următoarea lună, Caravana va ajunge în 7 localități. După opririle din Galați şi din Tîrgu Bujor, Caravana “Fii pregătit!” va ajunge în luna iulie la Arad (07 iulie), Lipova (08 iulie), Vaslui (14 - 15 iulie), Rîmnicu Vîlcea (21 iulie), Olănești (22 iulie), Tîrgu Mureș (28 iulie) și Cîmpia Turzii (29 iulie). În primii doi ani de la lansare, caravana a parcurs peste 35.000 de kilometri și a ajuns în 77 de localități. Mai mult de 200 de voluntari, paramedici și formatori ISU au participat activ la instruirea a peste 20.000 de persoane, în cadrul celor aproape 1.000 de sesiuni de instruire. Numărul total al beneficiarilor se ridică la peste 100.000 de persoane, care sunt acum informate și știu să reacționeze mai bine în fața unei situații de urgență.