Primarul Galaţiului, Marius Stan, a înmânat ieri personal cheile unor apartamente situate la blocul A4 de pe strada Traian la 13 de familii care rămăseseră fără un acoperiş deasupra capului deoarece au locuit în case care au fost retrocedate proprietarilor conform unor sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile. Primarul Galaţiului a declarat că 21 de solicitări au primit avizul din partea comisiei, îndeplinind cerinţele şi criteriile impuse prin hotărârea de Consiliu Local. Într-o situaţie similară, de a rămâne fără un acoperiş deasupra capului, se mai află 200 de familii sau persoane singure, însă nu toate cererile au putut fi aprobate, deoarece nu au îndeplinit condiţiile. Uşor răcit, primarul Stan a ţinut să fie prezent în sala de protocol a Primăriei Galaţi, unde a dat cheile, în plic, celor care au fost invitaţi ieri, spunându-le să aibă grijă să-şi achite cheltuielile aferente întreţinerii, care în timpul sezonului rece sunt destul de mari, mai ales că blocul are centrale de scară proprii şi la iarnă cheltuielile lunare ar putea ajune chiar la 5-6 milioane de lei vechi. Cea mai emoţionată a fost o bătrână în vârstă de 85 de ani, care a mai fost evacuată de câteva ori din locuinţe ale Primăriei, şi care i-a spus primarului Stan, cu ochii în lacrimi, că nu credea că va mai avea o casă. Rămâne de văzut câţi dintre cei care au primit ieri o locuinţă din partea Primăriei Galaţi vor avea posibilitatea să îşi achite lunar cheltuielile la întreţinere, în caz contrar aceştia urmând să fie evacuaţi din locuinţe, un lucru poate neplăcut, dar normal.