Accident de circulaţie la intersecţia străzilor Ştiinţei cu str. Vasile Alecsandri. O autoutilitară a fost răsturnată şi şoferul a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu o maşină condusă de o femeie de 21 de ani. Din primele cercetări, potrivit informaţiilor furnizate de ag. pp Crina Dragu, IPJ Galaţi, conducătoare auto de 21 de ani, care circula pe strada Ştiinţei, nu ar fi oprit la STOP şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară transport marfă. Microbuzul s-a răsturnat după impact, iar şoferul, un bărbat de 38 de ani, a fost rănit şi transportat la spital. Şi maşina femeii a fost avariată. În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sursa foto GDSG /fb