În raza de competenţă a DJAOV Galaţi, la bordul unei nave sub pavilionul Republicii Moldova au fost descoperite nedeclarate 625 de pachete cu ţigări. Nava ce urma să ajungă la Ruse se afla pe raza portului Galaţi când a fost oprită pentru controlul vamal de intrare în UE. Este vorba de nava TEMIXRON 3, sub pavilion Republica Moldova, navă ce avea la bord echipaj ucrainean şi care se deplasa pe relaţia Izmail, Ucraina – Giurgiu - Ruse, Bulgaria. În urma controlului efectuat de lucratorii vamali şi poliţiştii de frontieră, au fost descoperite în compartimentul etambou cârmă 625 de pachete ţigări marca Doina, timbrate cu banderole fiscale de Republica Moldova, bunuri nedeclarate în declaraţia proviziilor de bord ale navei. Comandantul navei, cetateanul ucrainean Mykola S., în vârstă de 55 de ani, a fost amendat contravenţional cu suma de 10.000 de lei, pentru încălcarea legislaţiei vamale cu privire la declararea bunurilor, iar întreaga cantitate de ţigări, având o valoare de piaţă de circa 750 de euro, a fost reţinută în vederea confiscării. Autoritatea vamală a solicitat Căpitaniei portului Galaţi reţinerea navei în vederea achitării cuantumului prevăzut în contravenţie.