În zilele de 14–15 iulie, pe stadionul Dunărea din Galaţi s-a desfăşurat etapa interjudeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă. La această competiţie au participat unsprezece echipaje reprezentative ale judeţelor Galaţi, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi şi Buzău, câştigătoare ale fazelor judeţene. „Competiţia a urmărit evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, precum şi dezvoltarea şi îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între acestea. Întrecerea pompierilor civili s-a desfăşurat într-un ritm alert, în spirit de colegialitate, dar şi competitiv, fiecare echipă luptând aprig pentru primul loc. Echipele participante au avut de parcurs trei probe de concurs: pista cu obstacole pe 100 m, ştafeta 4 x 100 m şi dispozitivul de intervenţie”, a precizat mr. Eugen Chiriţă, de la ISU Galaţi. La finalul celor trei probe, la categoria serviciilor voluntare, prima treaptă a podiumului a fost ocupată de echipa judeţului Ialomiţa, respectiv SVSU Căzăneşti. Competiţia s-a finalizat cu festivitatea de premiere unde, într-un cadru oficial, cele mai bune echipe, respectiv cei mai buni concurenţi au fost răsplătiţi pentru rezultatele obţinute cu medalii, cupe şi diplome. Inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi, col. Ionel Burlacu, a felicitat toate echipele concurente, mulţumind totodată colaboratorilor pentru sprijinul acordat în buna organizare a acestei acţiuni.