08 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Creştere cu 50% a numărului de cazuri
Creştere cu 50% a numărului de cazuri

De duminică şi până luni dimineaţa, telefoanele Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi au sunat aproape non stop, înregistrându-se o creştere spectaculoasă a numărului de cazuri. „Am primit în acest interval peste 100 de solicitări, cu 50% mai multe faţă de numărul obişnuit de cazuri într-o perioadă normală. Au fost cazuri medicale, accidente rutiere şi agresiuni, multe pe fondul consumului de alcool“, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Printre cazurile care au necesitat intervenţia ambulanţelor au fost din păcate şi două soldate cu decese, în care s-a cerut şi primit şi sprijin al echipajelor SMURD. La Frumuşiţa, duminică, în jurul orei 21, un bărbat de 23 de ani, care tocmai jucase fotbal cu nişte amici, a suferit un stop cardiorespirator. A fost resuscitat, dar din păcate în cele din urmă nu a mai fost nimic de făcut. Rămâne ca autopsia să scoată la iveală care a fost cauza din pricina căreia un tânăr în floarea vârstei a decedat. Un alt caz aproape similar a avut loc la Şiviţa, unde o femeie de 41 de ani a suferit un stop cardiorespirator. Femeia, din păcate, nu a mai putut fi salvată, în ciuda eforturlor făcute pentru a fi resuscitată. Şi în acest caz urmează ca necropsia să stabilească excat care au fost circumstanţele care au dus la deces.


Articole înrudite