Bărbatul care a fost filmat în timp ce îşi asmuţea pitbull-ul către o pisică şi care a asistat impasibil în timp ce biaţa pisică a fost ucisă, în faţa unui supermarket, a intrat în atenţia Poliţiei. Dar asta s-a întâmplat abia după ce imaginile în care Marius Chiosa, identificat după ce a fost filmat, a fost recunoscut în imaginile postate pe o reţea de socializare.
„Având în vedere imaginile postate pe o reţea de socializare, poliţiştii Secţiei 1 s-au sesizat din oficiu pentru comiterea infracţiunii de ucidere a animalelor cu intenţie şi fără drept. Persoanele care adoptă astfel de comportament riscă închisoarea de la trei luni la un an sau amendă precum şi interzicerea dreptului de a deţine animale de la unu la cinci ani'', a declarat sinsp. Delia Rogojina, I.P.J. Galaţi.
Poliţiştii de la Poliţia Locală spun că individual este o cunoştinţă mai veche a lor şi că numai în acest an a fost în atenţia a cinci anchete.
„În urma verificărilor efectuate de noi, cunoscând persoana în cauză, am stabilit că poliţiştii locali l-au sancţionat în repetate rânduri pentru fapte contravenţionale. Pe parcursul anului curent, persoana în cauză a fost sancţionată pentru încălcarea unor prevederi ale Legii 61/1991, în special pe zona consumului de băuturi alcoolice în spaţiu public neautorizat, tulburarea ordinii şi liniştii publice, ameninţări cu violenţa şi altele. De asemenea, această persoană a fost depistată de două ori, şi este cercetată de către noi şi de către poliţia naţională, pentru diferite fapte penale, pot spune, şi anume deţinere de substanţe interzise din domeniul etnobotanicelor şi, de asemenea, pentru distrugerea unor elemente de semnalizare pentru blocarea traficului rutier”, a precizat Petrică Hahui, directorul Poliţiei Locale Galaţi.
Cel acuzat de cruzime extremă a avut un punct de vedere ciudat în faţa jurnaliştilor. „Vi se pare normal că sunt atâtea pisici pe stradă? Există o peveste: câinii mănâncă pisicile, iar pisicile mănâncă şoarecii”, a spus bărbatul, care şi-a şi asumat fapta înregistrată deja pe cameră, chiar dacă ştie că poate fi pedepsit.
De la începutul anului, poliţiştii locali, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991, art. 2, (lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri), au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale, în sumă de 750 lei. La acest punct sancţiunile sunt cuprinse între 100 şi 500 lei. Tot de la începutul anului, conform prevederilor HCL 79/2002, art. 17 (în timpul plimbării câinilor pe domeniul public, vor fi ţinuţi în lesă, iar cei de talie mijlocie sau mare vor avea în mod obligatoriu şi botniţă), poliţiştii locali au aplicat 91 de amenzi. Sancţiunile sunt cuprinse între 20 şi 100 lei.