Campionatul Naţional de Navomodele Machete 2015 s-a terminat. Desfăşurată în Holul Universităţii Dunărea de Jos, timp de o săptămână, cea de a treia ediţie organizată de Clubul Sportiv Universitar Galaţi (preşedinte Mihai Pantea), în parteneriat cu entuziaşti şi iubitori ai acestui sport din plan local, a fost de departe şi cea mai calitativă competiţie de până acum, după cum au apreciat reprezentanţii Federaţiei Naţionale de profil, dar şi zecile de participanţi înscrişi în concurs. Monitorul de Galaţi a relatat pe larg desfăşurarea competiţiei, dar şi prezenţa numeroaselor machete de nave care reprezintă cu succes România în concursurile internaţionale de gen. Potrivit declaraţiilor secretarului general al Federaţiei Naţionale de Modelism (FNM), Alexandru Popa, el însuşi sportiv înregistrat la CSU Galaţi (dar la secţia de aeromodele), „anul acesta s-a constatat o mediatizare ridicată a evenimentului, ceea ce este un lucru extrem de favorabil popularizării acestui sport care an de an aduce titluri şi medalii importante României în competiţiile internaţionale, federaţia noastră fiind una dintre cele cinci organisme sportive naţionale care se califică şi înregistrează succese notabile la campionatele mondiale, europene sau olimpiadele internaţionale. Evenimentul de la Galaţi nu era posibil decât prin implicarea clubului local CSU şi a preşedintelui său Mihai Pantea, dar şi a talentaţilor sportivi de navomodele gălăţeni". Hotărârea sportivilor gălăţeni este ca, după această a treia ediţie organizată local, să solicite organizarea Campionatului Mondial de Navomodele Machete din 2016 în oraşul de la Dunăre. Specialiştii prezenţi la evenimentul local spun că acest lucru este mai mult decât posibil, anul trecut CM de navomodele machete desfăşurându-se în Bulgaria.
Implicare, talent, calitate, popularizare şi mii de vizitatori
De altfel, coordonatorul secţiei de navomodele din cadrul CSU Galaţi, Daniel Ciosu (care este şi preşedintele comisiei de navomodele din cadrul FNM) speră ca, pe baza implicării în organizare şi a rezultatelor obţinute la această ediţie, anul viitor competiţia internaţională să se desfăşoare la Galaţi. „Cei şapte magnifici, sportivii gălăţeni care au participat la ediţia 2015 cu 20 de machete realizate, au obţinut opt locuri I, trei locuri II şi două locuri III, mare parte dintre exponatele premiate fiind medaliate cu aur, ceea ce este foarte important pentru participarea lor la competiţiile internaţionale viitoare", a subliniat Daniel Ciosu, coordonatorul lotului gălăţean. Nu mai puţin de 250 de nave în concurs, cu mult mai multe decât în 2014, înscrise la cele opt clase (cu subclasele aferente) de participare, zeci de concurenţi de la cele opt cluburi din ţară înscrise în competiţie, au adus acestora nenumărate premii, titluri, medalii şi diplome care le îmbogăţesc sportivilor panoplia şi îi califică pe aceştia printre cei mai titraţi sportivi de gen din lume. Şi bilanţul pozitv nu se termină aici, în condiţiile în care anul acesta, după cum au apreciat organizatorii, câteva mii de vizitatori au trecut pragul Sălii marii a Universităţii „Dunărea de Jos”, pentru a admira exponatele, a le fotografia şi a aprecia munca şi implicarea sportivilor participanţi.