10 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Descindere” cu flori la Spitalul de Urgenţă
„Descindere” cu flori la Spitalul de Urgenţă

Au descins la Spitalul de Urgenţă, dar nu în căutarea vreunui răufăcător sau pentru a aplana un conflict. Poliţiştii locali gălăţeni au făcut pe 8 martie o surpriză doamnelor şi domnişoarelor pe care munca sau boala le-a făcut să petreacă Ziua Femeii la Spitalul de Urgenţă Galaţi. Cu braţele pline de flori, oamenii legii au intrat în Unitatea de Primiri Urgenţă şi au împărţit flori atât pacientelor cât şi cadrelor medicale.
„Eu am venit să mă internez, dar nu mă aşteptam la o aşa surpriză. Am mai primit flori pe stradă, dar nu credeam că de 8 Martie voi primi flori şi la spital. E un gest frumos“, spunea Ioana Nistor, o pacientă care aştepta internarea.
Flori au primit nu doar pacientele, ci şi cadrele medicale din Urgenţa Spitalului Judeţean. Poliţiştii de la Locală au urcat apoi în spital, pe secţii, unde, la fel, au împărţit flori pacientelor dar şi cadrelor medicale. „Eu nu am primit flori niciodată până la vârsta asta. Acum sunt în spital şi am primit flori , a spus o bătrânică venită din Independenţa pentru a-şi vedea de sănătate la cea mai mare unitate medicală a judeţului.
Nici cadrele medicale nu se aşteptau la ineditul dar din partea poliţiştilor locali.
„Da, astazi am descins, dar într-un mod plăcut, la Spitalul de Urgenţă, ţinând cont că Politia Locală a decis să ofere flori tuturor doamnelor şi domnişoarelor, fie că vorbim de paciente sau cadre medicale. Am ales Spitalul de Urgenţă deoarece este cea mai mare unitate medicală a judeţului nostru”, a precizat Aurelia Matei, Poliţia Locală Galaţi.


Articole înrudite