Deszăpezirea Galaţiului, supravegheată prin GPS

Eliza DIMAEveniment11 ianuarie 2017

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a făcut miercuri o evaluare a activităţii de deszăpezire din oraş. După trecerea în revistă a mai multor străzi, s-au desprins câteva concluzii: cu excepţia străzilor principale, curăţate până la asfalt, străzile secundare şi cele din cartiere încă mai aveau nevoie de curăţare; la fel, majoritatea parcărilor publice gestionate de Gospodărire Urbană, care trebuie curăţate, chiar de societatea respectivă; trebuie curăţate trotuarele din faţa şcolilor şi grădiniţelor.  
“E adevărat, mereu e loc şi de mai bine”, dar că “faţă de anii trecuţi, lucrurile au decurs mai bine şi pentru că acum am avut şi posibilitatea să monitorizăm prin GPS trei sferturi din utilajele de deszăpezire. Deja am dat comandă ca anul viitor să achiziţionăm mai multe GPS-uri astfel încât toate utilajele să fie monitorizate, adică şi cele ale subcontractorilor. Acum avem GPS pe utilajele noastre şi pe o parte din utilajele subcontractorilor. În afară de GPS-uri avem şi echipe care supraveghează utilajele pentru a verifica ce fac”, a spus primarul Ionuţ Pucheanu.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp